Cele mai periculoase produse din UE. Atenție la ce cumpărați!
Vera Jourova, comisar european pentru justiție, consumatori şi egalitate de gen atrage atenția asupra acestor produse care sunt considerate cele mai periculoase din Uniunea Europeană.
Jucăriile și mașinile sunt cele mai periculoase produse din Uniunea Europeană. Majoritatea alertelor privind produsele periculoase au venit din afara Uniunii Europene. Peste jumătate dintre ele provin din China. Am încercat în mod intens să lucrez cu autoritățile chineze pe această temă. Este însă nevoie ca Beijingul să-și intensifice eforturile, şi îi voi transmite personal acest mesaj ministrului chinez responsabil când mă voi vedea cu el, zilele acestea.
Cel mai recent raport din 2018 arată că au fost trimise peste 2.200 de alerte cu privire la produsele periculoase, anul trecut.
Una dintre modalitățile prin care se poate face față problemei produselor periculoase este retragerea lor de pe piață. Rezultatele unui studiu pe această temă arată că o treime dintre respondenți continuă să folosească produsele despre care s-a anunțat că trebuie retrase.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





