Cele mai performante companii cotate la Bursa

Cele mai performante companii cotate la Bursa
Publicat de CAPITAL la 4 martie 2004, 12:00

listate la Bursa de Valori Bucuresti, dintre cele care au facut publice rezultatele financiare preliminate (in numar de 50), au raportat incheierea anului financiar cu profit, numai 13 emitenti inregistrand un rezultat negativ care totalizeaza 1.800 de miliarde de lei. Comparativ cu profiturile inregistrate in anul precedent, beneficiile generate de societatile profitabile sunt mai mari cu 21,12% (ridicandu-se aproximativ la 4.700 de miliarde de lei), insa daca ne raportam la cursul mediu al mon

listate la Bursa de Valori Bucuresti, dintre cele care au facut publice rezultatele financiare preliminate (in numar de 50), au raportat incheierea anului financiar cu profit, numai 13 emitenti inregistrand un rezultat negativ care totalizeaza 1.800 de miliarde de lei. Comparativ cu profiturile inregistrate in anul precedent, beneficiile generate de societatile profitabile sunt mai mari cu 21,12% (ridicandu-se aproximativ la 4.700 de miliarde de lei), insa daca ne raportam la cursul mediu al monedei europene, acestea au ramas aproape la acelasi nivel. Din pacate, volumul profiturilor realizate de cele 37 de societati ne arata cat de mica este piata bursiera, daca aruncam un ochi pe rezultatele financiare ale Bancii Comerciale Romane, care a estimat un profit net de peste 5.000 de miliarde de lei.Onoarea pietei bursiere poate fi reparata in momentul in care trei dintre cele mai profitabile societati listate la BVB, Banca Romana pentru Dezvoltare, SNP Petrom si Banca Transilvania, vor raporta si ele rezultatele preliminate. Din declaratiile presedintelui BRD, Bogdan Baltazar, ca anul trecut banca a obtinut o rata de crestere a profitului superioara ratei inflatiei, ar insemna pentru anul trecut un nivel al profitului de aproximativ 2.570 de miliarde lei. Cealalta banca listata la BVB a raportat un profit brut de 557 de miliarde de lei, insa profitul net va fi publicat in momentul in care se vor clarifica unele aspecte legate de modificarea legii bancare. Cea mai spectaculoasa crestere a profitului net a fost inregistrata de Carbochim, care a raportat un beneficiu preliminat de 18 miliarde de lei, fata de 670 de milioane de lei in 2002. Policolor si-a marit de patru ori profitul net, in timp ce Azomures, Artrom si Oil Terminal si-au triplat profitul. Din punctul de vedere al rentabilitatii economice nete (profit din exploatare/capitaluri proprii), indicator care arata cat profit din activitatea de baza a companiei se realizeaza prin rularea capitalurilor proprii, cel mai bine stau doua societati de servicii, Petrolexportimport si Impact cu 42%, respectiv 40%. In general, valoarea acestui indicator trebuie sa fie cel putin egala cu inflatia inregistrata in perioada analizata. Astfel, in aceasta situatie sunt 19 societati dintre cele care au raportat. Tot Policolor si Impact se afla in fruntea clasamentului realizat in functie de rentabilitatea financiara sau rentabilitatea capitalurilor proprii (profitul net/capitalurile proprii) cu o valoare de peste 27%, urmate la foarte mica distanta de SIF Banat-Crisana cu 26,55%. Rentabilitatea financiara indica profitul net obtinut la 100 de lei capitaluri proprii. Valoarea minima acceptabila este rata dobanzii pentru depozitele bancare la termen (ca indicator de referinta, rata dobanzii la depozitele la sase luni).Toate societatile analizate stau bine la capitolul solvabilitate generala (active totale/datorii pe termen scurt). Clasamentul este dominat de societatile din sectorul de servicii ale caror active totale depasesc de cel putin 13 ori datoriile pe termen scurt. Acest indicator exprima ce procent din activitatea companiei este finantat prin datorii pe termen scurt. In calcului activului total, care este egal cu pasivul total, nu au fost luate in calcul provizioanele pentru riscuri si cheltuieli si conturile de regularizare si asimilateRata indatorarii (datorii totale/capitaluri proprii), care trebuie sa fie subunitara, exprima ponderea fondurilor obtinute de la creditori in capitalurile de care dispune firma. Capitalul propriu cuprinde capitalul social, rezervele legale, alte rezerve, profitul nedistribuit, rezultatul exercitiului. O valoare ridicata a indicatorului indica utilizarea ridicata a creditelor (insemnand si un risc mai mare), in timp ce un indicator scazut indica o utilizare relativ scazuta a fondurilor de la creditori (insemnand un risc mai mic, dar si potential de rentabilitate mai scazut). si la acest capitol societatile de servicii stau cel mai bine.Societatile listate la Bursa de Valori Bucuresti care practica o politica de dividend constanta ar putea asigura si la sfarsitul acestui an dividendele cu care s-au obisnuit actionarii. In cazul in care managementul respectivelor societati ar mentine politica de dividende si in acest an si ar repartiza din profitul net acelasi procent pentru dividende, cele mai mari cresteri ale dividendelor ar fi consemnate de Oil Terminal, Petrolexportimport cu majorari de peste 100%.Dividendele brute pentru anul 2003 au fost estimate pe baza ratei dividendului din anul precedent, iar unde nu au fost acordate dividende pentru anul 2002 a fost luata in calcul rata dividendului pentru 2001.

Comentariul nostru
Desi sunt foarte importante, raportarile companiilor listate pe piata de capital lasa de dorit la un element: formatul acestora si modul de transmitere. Estimarile privind evolutia emitentilor care stau la baza deciziei de investitie se fac pe date istorice. Analistii, brokerii si investitorii au nevoie de aceste date. Le au la dispozitie, insa cu ce folos daca folosind actualul sistem de raportare al emitentilor iti ia cam o zi intreaga sa gasesti o informatie. De ce? Pentru ca cea mai mare parte a companiilor listate trimit documentele prin fax, iar Rasdaq si Bursa le scaneaza si le pun la dispozitia pietei intr-un format (.jpg) care nu ofera nici o posibilitate de prelucrare ulterioara. Intr-un mediu in care viteza de reactie si analiza la sange va pot aduce castiguri foarte mari sau va pot feri de pierderi importante, modul in care circula informatia este vital. Daca la inceputurile pietei de capital, prelucrarea informatiilor nu punea probleme deosebite celor interesati, acum, la aproape zece ani, avem o mica istorie a tranzactiilor si a evenimentelor si nu ar mai trebui acceptat faxul ca mediu de transmitere a raportarilor. Trecerea de la fax la e-mail nu implica un efort prea mare. Dupa cum sunt tehnoredactate imi dau seama ca a fost folosit un calculator si inainte sa fie transmise erau intr-un format (.doc sau.xls) care ofera o mare libertate de prelucrare ulterioara. Imi este greu sa cred ca exista in secolul XXI un emitent fara conexiune la Internet. Daca este vre-unul, este foarte grav si nu are ce sa caute pe piata de capital.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.