ANUNȚ PENTRU ȘOFERI: Unde găsești BENZINĂ la preț mai mic de 5 LEI
Ponderea persoanelor care sunt expuse riscului de sărăcie sau se află în stare de deprivare materială severă şi trăiesc în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii a crescut în anul 2015 cu 0,6 puncte procentuale faţă de anul 2012 şi cu 0,2 puncte procentuale faţă de 2014, până la 2,6%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Căderea prețului petrolului Brent sub 50 $/baril, înregistrată, ce-i drept pentru puțin timp, în cursul ședinței de tranzacționare de miercuri, 7 ianuarie, a antrenat imediat ieftiniri și pe piața autohtonă.
Astfel OMV Petrom a ieftinit începând cu noaptea de joi, 8 ianuarie, atât benzina, cât și motorina, comercializate în stațiile proprii, cu 7 bani pe litru, mai multe benzinării din București având la ora aceasta prețuri la benzină mai mici de 5 lei/l.
În plus, OMV a extins promoția de reduceri de weekend practicată anul trecut și la motorină, pe lângă benzină și GPL. Astfel, în fiecare weekend, toți carburanții din 190 de stații ale OMV Petrom vor fi mai ieftini cu 5 bani/l față de nivelul practicat în timpul săptămânii.
În urma ieftinirii de joi, dar și a aplicării reducerii de vineri, un litru de benzină Euro '95 va costa, de exemplu, la stația de pe Șoseaua Alexandriei 4,91 lei, în timp ce unul de motorină standard 5,11 lei.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





