Cel mai mare trader român de cereale: ”Cu Dunărea care ne curge la picioare, în fiecare an vorbim de secetă”

Cel mai mare trader român de cereale: ”Cu Dunărea care ne curge la picioare, în fiecare an vorbim de secetă”
Publicat de Valentin Vioreanu la 4 septembrie 2016, 14:02

Cel mai mare trader român de cereale analizează ”la rece” piața grânelor autohtone. La rândul său mare producător în agricultura din România, singurul român care participă la marile licitații pentru cereale, Mihai Anghel consideră că nu se explică faptul că noi suferim anual din cauza secetei, deși avem posibilitatea de a iriga.

”Într-o ţară cu un nivel hidrografic ridicat, cu Dunărea care ne curge la picioare, în fiecare an vorbim de lispă de apă şi de diminuare a producţiei din cauza secetei” , a spus Mihai Anghel citat de Mediafax.

Recent, Ministerul Agriculturii a anunţat că anul acesta producţia de grâu a crescut cu 7% faţă de 2015, fiind pentru prima dată când producţia medie la hectar va depăşi 4 tone, cel mai bun rezultat din ultimii zece ani.

 

Traderii se aşteaptă şi ei la afaceri substanţiale ca urmare a anului agricol bun, deşi seceta din ultimele luni a compromis cultura de porumb si parţial floarea-soarelui.

”Producţia de grâu sigur e mai mare decât în anul precedent. A fost producţie record atât pentru rapiţă, cât şi pentru grâu, la floarea-soarelui producţia nu va ajunge la nivelul record din anul 2014, când am făcut vreo 11 mil. tone, din cauza secetei din ultimele două luni. Sunt diminuări de cantităţi la floarea-soarelui şi la porumb. La porumb am pierdut cam 2-3 tone pe hectar din cauza secetei, iar la floarea-soarelui între 500 kg şi o tonă”, a declarat Mihai Anghel.

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.