Într-un comunicat intern, consultat de AFP, Banco Santander precizează că măsura vizează în special agenţiile care au un personal cuprins între unul şi trei angajaţi. De asemenea, grupul bancar spaniol va moderniza alte aproximativ 350 de agenţii mai mari pentru a le înzestra cu ATM-uri moderne.

Banco Santander nu a comunicat reprezentanţilor sindicali numărul de salariaţi afectaţi de această ajustare însă potrivit sindicatului UGT restructurarea ar urma să duc la eliminare a aproximativ 3.000 de posturi dintr-un total de 25.000.

Spania este una din ţările europene cu cel mai mare număr de agenţii bancare pe cap de locuitor şi multe bănci au în continuare o reţea peste medie de sucursale, chiar şi după restructurările adoptate după criza financiară din 2012. În prezent, însă, băncile spaniole, la fel ca şi rivalelor lor, se confruntă cu un fenomen de tranziţie spre operaţiunile online şi de mobile banking.

Anul trecut, grupul bancar francez Société Générale a anunţat şi el un plan care viza reducerea cu 20% a reţelei de agenţii din Franţa. AGERPRES