José Mujica, „Pepe”, un simbol al modestiei și al luptei pentru o politică curată, s-a stins din viață la 89 de ani

José Alberto Mujica Cordano, cunoscut în întreaga lume drept „Pepe” Mujica, fost președinte al Uruguayului și figură emblematică a stângii latino-americane, s-a stins din viață marți, la vârsta de 89 de ani. Anunțul oficial a fost făcut de președintele în funcție, Yamandú Orsi, care i-a adus un ultim omagiu pe rețeaua X, evocând nu doar pierderea unui lider, ci și a unui camarad și mentor spiritual.

Trei zile de doliu național au fost decretate în Uruguay. Trupul neînsuflețit al fostului lider va fi depus în Palatul Legislativ din Montevideo, unde sute de cetățeni s-au adunat deja pentru a-i aduce un ultim omagiu, cu flori, steaguri și tăcerea plină de respect care însoțește rareori moartea unui om politic.

O viață trăită cu simplitate radicală

Cunoscut drept „cel mai sărac președinte din lume”, Mujica și-a câștigat acest supranume nu prin lipsuri, ci prin alegere. Refuzând privilegiile funcției supreme în stat, a locuit pe toată durata mandatului său într-o casă modestă la marginea capitalei, a condus o mașină veche – un Volkswagen Beetle din 1987 – și a donat aproape 90% din salariul prezidențial unor cauze sociale.

Într-o lume în care luxul și ostentația devin adesea măsura succesului, Mujica a oferit un model opus: sobrietate, coerență și demnitate. „Nu sunt sărac. Sărac e cel care are nevoie de mult pentru a trăi”, spunea într-un interviu devenit viral, cu un zâmbet calm și ochii pătrunzători care dezvăluiau o viață întreagă de introspecție și suferință.

De la gherilă marxistă la președinte democrat

Biografia lui Mujica este, în esență, biografia unei țări care a învățat să se reconstruiască după dictatură. Născut în 1935 într-o familie de mici fermieri, a intrat încă din tinerețe în rândurile Mișcării de Eliberare Națională – Tupamaros, o formațiune de gherilă urbană inspirată de revoluția cubaneză.

Rănit în timpul unei confruntări armate, capturat și închis în 1970, a petrecut 13 ani în detenție, majoritatea în izolare completă. A fost, conform propriilor mărturisiri, la un pas de nebunie. A fost torturat, lipsit de contact cu lumea exterioară și privat de lumină naturală. „Am învățat să vorbesc cu broaștele și cu păianjenii”, glumea amar, evocând acei ani într-o carte de memorii.

După căderea dictaturii militare în 1985, Mujica a fost eliberat, a intrat în politică și a devenit una dintre figurile centrale ale coaliției de stânga Frente Amplio. A fost ministru al agriculturii, apoi senator, iar în 2010 a fost ales președinte, obținând un sprijin larg din partea societății civile.

Un mandat prezidențial cu ecouri internaționale

În timpul mandatului său (2010–2015), Mujica a condus cu un stil direct, fără artificii diplomatice, dar cu o viziune socială profund articulată. Sub conducerea sa, Uruguayul a devenit prima țară din lume care a legalizat producția și vânzarea de marijuana, într-o mișcare considerată radicală la acea vreme.

Tot sub administrația sa, țara a legalizat căsătoria între persoane de același sex și a adoptat legislație progresistă privind dreptul la avort – reforme care au consolidat imaginea Uruguayului ca una dintre cele mai liberale democrații din America Latină.

Însă, mai presus de politicile implementate, Mujica a rămas în conștiința publică prin discursurile sale. La summitul ONU de la Rio+20, în 2012, a uimit lumea cu o alocuțiune în care a denunțat consumerismul, a pledat pentru un stil de viață sustenabil și a pus sub semnul întrebării idolatrizarea creșterii economice. „Am venit să spun că ori conducem viața, ori ne conduce ea pe noi”, spunea în fața unei audiențe stupefiate.

Un luptător până la capătul vieții

Deși se retrăsese oficial din viața publică, Mujica a continuat să inspire generații întregi prin scrierile, conferințele și aparițiile sale ocazionale. Chiar și în ultimele luni de viață, marcat de boală, nu a încetat să se implice: în 2024, a susținut activ candidatura lui Yamandú Orsi, actualul președinte, considerându-l un garant al continuității valorilor Frente Amplio.

„Victoria lui e ca un ultim cadou pentru mine”, mărturisea cu umor amar într-un interviu recent pentru AFP.

În ianuarie 2025, Mujica a anunțat că suferă de un cancer esofagian în stadiu avansat, imposibil de tratat din cauza fragilității sistemului său imunitar. Cu aceeași seninătate care i-a marcat întreaga viață, a spus atunci: „Moartea este aproape. Nu mă tem. Timpul luptătorului a trecut.”

Sicriul lui Mujica a fost purtat de apropiați de la ferma sa până în centrul orașului

Seara trecută, la Montevideo, sicriul fostului președinte Mujica a fost purtat de apropiați de la ferma sa până în centrul orașului. Mii de oameni s-au adunat pe traseu. Tineri, bătrâni, muncitori, activiști, artiști – toți cei care au văzut în Mujica o speranță, un simbol sau pur și simplu un om de o rară onestitate.

Ana Suarez, profesoară de istorie, spune că lecția lăsată în urmă de el a fost aceea că politica nu trebuie să fie murdară — că e posibil să conduci fără aroganță, fără să te plasezi deasupra celor pe care îi reprezinți. Nu era un politician în sensul obișnuit al cuvântului, completează cu vocea tremurândă un fost sindicalist; mai degrabă, era vocea conștiinței colective.

Pe pancartele tinerilor activiști din partidul său stătea scris simplu: „Hasta siempre, Pepe”. Un mesaj repetat cu voci joase, cu ochii înlăcrimați, cu mâinile pe piept.

O moștenire care transcende granițele Uruguayului

Omagii au curs din întreaga lume. Pedro Sánchez a subliniat credința neclintită a lui Mujica într-un viitor mai bun. Evo Morales a vorbit despre „o durere care nu e doar a Uruguayului, ci a întregii Americi Latine”. Gustavo Petro l-a descris drept „un revoluționar veritabil”, iar Lula da Silva a lăudat „măreția sa umană”.

Chiar și lideri din afara regiunii – precum Claudia Sheinbaum din Mexic sau Jean-Luc Mélenchon din Franța – au ținut să-i aducă un ultim omagiu, vorbind despre el ca despre „un reper moral într-o lume rătăcită”.

Un testament de luciditate și echilibru

Mujica rămâne în memoria colectivă nu doar prin reformele sale sau prin simbolismul modestiei sale, ci prin capacitatea rară de a articula ceea ce mulți simțeau, dar nu reușeau să exprime. A reușit să fie și critic al sistemului, și actor al schimbării. A fost ascet, dar plin de umor. Rigid în principii, dar cald în relația cu oamenii.

Într-o epocă în care încrederea în clasa politică este în declin global, figura lui Pepe Mujica va continua să lumineze imaginarul colectiv ca dovada vie că o altă politică este posibilă. Una în care decența, curajul și compasiunea nu sunt excepții, ci reguli.