Potrivit EFE, Azkuna s-a remarcat în faţa primarilor din Perth (Australia), Surakarta (Indonezia), Quebec (Canada), şi El Paso (SUA).
Transformarea oraşului Bilbao dintr-unul ‘industrial, în decădere, într-un centru internaţional al turismului şi artelor din nordul Spaniei’, mai ales datorită construcţiei Muzeului Guggenheim, a fost principalul motiv al acordării premiului, după cum se arată în argumentaţia Fundaţiei menţionate. De asemenea, aceasta a ţinut să arate că juriul a apreciat şi administrarea oraşului, precum şi transparenţa din cadrul serviciilor publice locale.
Azkuna a fost ales primar pentru prima oară în iulie 1999 şi apoi a fost reales de încă trei ori, iar ultima oară, la scrutinul din mai 2011.
Fundaţia City Mayors are sediul la Londra şi acordă din 2004 premiul pentru cel mai bun primar. În anii anteriori, premiile au fost obţinute de Edi Rama (Tirana, Albania), Dora Bakoyannis (Atena, Grecia), John So (Melbourne, Australia), Helen Zille (Cape Town, Africa de Sud) şi Marcelo Ebrard (Ciudad de Mexico).
Sursa: Agerpres
• Regina Elisabeta a uimit o lume întreagă! NIMENI nu a observat gestul. Ce a făcut în timpul funeraliilor prințului Philip
• Klaus Iohannis a dat marea lovitură în politică! Anunțul momentului despre președintele României
• Lovitură totală pentru toți cei care s-au vaccinat! Informația care dă absolut totul peste cap. Exemplul acestei țări este clar
• BOALA secolului care te „arde” pe interior. Cei care ajung în acest punct abandonează lupta
• Cîțu face ravagii! Îi dă afară? Doi miniștri ar putea pleca. Ce acuzații li se aduc (SURSE)