Avansul a fost susținut în principal de majorarea depozitelor atrase de la clienți cu circa 16%, până la 2,07 miliarde de lei, dar și de mărirea soldului creditelor acordate cu peste 5%, până la 0,48 miliarde de lei.
„Principala preocupare a băncii în primele trei trimestre ale anului 2010 a fost de a identifica acele proiecte ale IMM-urilor, operatorilor agricoli și autorităților și administrațiilor publice locale, care puteau fi finanțate. Astfel, în această perioadă au fost acordate circa 9.500 credite noi cu o valoare de 1,36 miliarde lei”, se afirmă în comunicatul CEC.
Ce mai mare parte a împrumuturilor noi a finanțat agricultura – 8.770 credite noi în valoare de 610 milioane lei, pe locul al doilea clasându-se IMM-urile – 730 credite noi în valoare de circa 730 milioane lei. În același timp în perioada dereferință, utilizarile de credit de către clienții persoane juridice (în marea lor majoritate IMM-uri și operatori agricoli) au însumat circa 6,68 miliarde lei, față de un nivel al utilizărilor de 5,38 miliarde lei în perioada similară a anului trecut.
Peste 12% din creditele din portofoliu, restructurate
CEC a continuat și în acest an restructurarea creditelor clienților care aveau probleme la rambursarea acestora. „CEC Bank a restructurat până la finele lunii septembrie 2010 un procent de 12,13% din total portofoliu de credite, din care circa 6,46% aferent creditelor persoanelor fizice (2.178 credite, 314,66 milioane lei) și circa 18,07% aferent creditelor persoanelor juridice (903 credite, 842,5 milioane lei)”, se precizează în comunicatul băncii.
Gradul de provizionare a portofoliului de credite a crescut în septembrie a.c la 8,21% față de 5,99%, cât era la sârșitul anului 2009. Totodată, ponderea soldului creditelor restante și îndoielnice în portofoliul de credite era în septembrie a.c. la 6,23% față e 3,55% – nivelul raportat la sfârșitul anului trecut.
Indicatorul de solvabilitate al băncii era de 17,82% la sfârșitul lui septembrie.
Banca avea 1.215 de unităţi teritoriale la sfârșitul trimestrului al treilea și un număr de 3,2 milioane de clienți. Reteaua de bancomate se ridica la aproape 900 de unităţi, iar numărul de carduri active din portofoliul băncii era de peste 0,83 de milioane.