Întâlnirile dintre Ioan Donca și Dan Andronic
Analistul politic și jurnalistul Dan Andronic mărturisește că a avut numeroase discuții cu ambasadorul Ioan Donca, pe care mulți îl numeau cu afecțiune „Domnul Ambasador”. Întâlnirile s-au desfășurat pe parcursul mai multor zile, timp în care au fost înregistrate ore întregi de relatări, amintiri și confesiuni. Donca discuta cu pasiune, dar și cu o atenție riguroasă la detalii, ceea ce dă greutate fiecărei mărturii.
Temele abordate în acele conversații erau extrem de diverse, de la Nicolae Ceaușescu la Golda Meir, de la Charles de Gaulle la Traian Băsescu sau Vladimir Putin. Experiența de peste patru decenii în diplomație îi oferea lui Ioan Donca perspectiva unică a omului care a participat direct la momente importante ale istoriei.
Pentru fragmentul publicat astăzi, Dan Andronic a ales partea referitoare la Nicolae Ceaușescu, un personaj care continuă să suscite interes și controverse.
Cum l-a descris Ioan Donca pe Ceaușescu
Într-una dintre conversațiile purtate, Dan Andronic a dorit să afle cum arăta Nicolae Ceaușescu dincolo de clișeele și percepțiile conturate după 1989. Ioan Donca i-a răspuns tranșant, amintind că a petrecut peste două decenii alături de liderul comunist, perioadă în care l-a însoțit în vizite externe, a participat la pregătiri și a observat mecanismele subtile ale protocolului, adesea mai grăitoare decât declarațiile oficiale.
„L-am întrebat direct pe Ioan Donca ceea ce, de fapt, încerc să aflu de ani de zile: cum era, de-adevăratelea, Ceaușescu? Nu mă interesează clișeele post-’89, nu voiam să-l știu așa cum apărea în montajele de la Congresele Partidului, ci cum era văzut în încăperile unde se ducea politica mare”, scris Dan Andronic pe EVZ.
Donca a relatat că: ”22 de ani am stat lângă el”, în anumite situații, acesta participând chiar în încăperile unde se purtau discuțiile la nivel înalt. În alte momente a rămas în apropiere, dar întotdeauna a cunoscut modul de lucru: briefinguri pregătitoare, note detaliate, distribuirea rolurilor și coregrafia diplomatică. Pentru el, toate aceste aspecte formau mecanismul prin care Ceaușescu se prezenta în fața interlocutorilor străini.
Un detaliu deosebit se leagă de vizitele lui Henry Kissinger. Marele strateg american era lăsat să aștepte câteva minute în anticameră înainte de a fi primit de Ceaușescu. Donca nu a numit explicit această practică „teatru”, dar a subliniat că era o strategie calculată, un mesaj subtil al puterii pe care liderul român îl dorea transmis.
Kissinger și respectul arătat lui Ceaușescu
Un document desecretizat din noiembrie 1974 confirmă greutatea diplomatică pe care Ceaușescu o avea în acea perioadă. Ioan Donca i-a povestit lui Dan Andronic cum Henry Kissinger, aflat atunci la apogeul carierei după demisia lui Richard Nixon și începutul mandatului lui Gerald Ford, i-a cerut de trei ori opinia liderului român.
Situația contrazice percepția publică ulterioară, conform căreia Ceaușescu ar fi fost doar un conducător rigid și lipsit de relevanță internațională.
Întrebat de Andronic dacă stenogramele acelor întâlniri au fost modificate sau cosmetizate, Ioan Donca a răspuns tranșant că acest lucru nu era posibil.
„Nu aveam cum, existau două stenograme, una la români, una la americani. Ele trebuia să coincidă”, a spus Ioan Donca.
Această precizare venită din partea lui Ioan Donca nu are doar rolul unei completări de detaliu, ci confirmă faptul că relatările sale se bazează pe experiențe directe, trăite la nivelul cel mai înalt al diplomației românești.
Nicolae Ceaușescu, portretul unui lider cu inteligență nativă
Din confesiunile ambasadorului reiese o imagine diferită de cea fixată după 1989. Donca a vorbit despre un lider cu inteligență nativă remarcabilă, cu o memorie extraordinară și cu o pasiune constantă pentru lectură.
„Citea materialele, totul subliniat, învățat pe de rost”, a spus el.
În întâlniri oficiale, Ceaușescu prefera să vorbească liber, fără notițe, ceea ce impresiona adesea prin acuratețea detaliilor.
În nota cu Kissinger, liderul român a rostit o frază-cheie:
„Epoca în care dumneavoastră și rușii împărțeați lumea s-a terminat”.
Conform lui Ioan Donca, tonul nu a fost unul de lider provincial complexat, ci de politician sigur pe sine. Respectul manifestat de Kissinger față de Ceaușescu a fost, spune ambasadorul, „real”, și nu doar o concesie diplomatică.
„Nu-l idealizează însă. Donca trasează o axă a declinului: după 1980, Ceaușescu „nu mai seamănă” cu cel din anii ’60–’70. Mi-a vorbit de o decădere fizică și mentală vizibilă, pe care o confirmă și prin detalii de psihologie a puterii”, scris jurnalistul Dan Andronic.
Un exemplu relevant evocat de Ioan Donca a fost ritualul scării avionului. În vizitele externe, el trebuia să se așeze astfel încât Ceaușescu, apărând la ușa aeronavei, să-l vadă jos pe pistă.
„Dacă mă vedea, avea certitudinea că totul e în regulă”, spune Donca.
Această practică arată nevoia constantă de control și de siguranță a liderului, reflectând un climat de suspiciune accentuat în ultimii ani ai regimului.
Cum se educa și cum se informa Ceaușescu
Dan Andronic a adus discuția și spre modul în care Ceaușescu se educa și de unde își extrăgea informațiile. Ioan Donca a explicat că liderul comunist nu se baza doar pe notele Ministerului de Externe, întocmite de Ștefan Andrei, sau pe cele de la Comerț, pregătite de Cornel Burtică. El avea și canale paralele de informație, provenite dinspre instituțiile de forță și chiar din Armată.
Ceaușescu obișnuia să verifice datele, să le confrunte și să construiască o imagine mai amplă asupra situațiilor internaționale.
Această metodă, denumită de Donca „punerea în cruce” a informațiilor, îi oferea un avantaj considerabil în fața interlocutorilor. Străinii aveau adesea impresia că liderul român știa mai multe decât ei, ceea ce îi conferea o anumită autoritate.
Diplomatul a relatat și despre colaborarea cu generalul Iulian Vlad, responsabil de securitatea și organizarea vizitelor externe. Totul era planificat până la cel mai mic detaliu, iar Donca era implicat direct în aceste pregătiri.
De multe ori, el a fost chiar emisar personal al lui Ceaușescu, primind instrucțiuni „între patru ochi”, transmițând mesaje și raportând la întoarcere.
Această apropiere a conferit relatărilor lui Donca o valoare aparte. Relația de încredere construită cu Ceaușescu îl transformă într-un martor direct, deși inevitabil subiectiv. Tocmai această subiectivitate, dublată de accesul nemijlocit la culisele puterii, face însă ca mărturia sa să fie una de mare relevanță istorică.
„Ce mi-a rămas din conversație? Disonanța. Între Ceaușescu-interlocutorul strategic al anilor ’70 și Ceaușescu-simbolul rigidității din ultimul deceniu. Între lectura subliniată și autismul politic. Între protocolul calculat și teama personală.
Donca nu-l reabilitează pe Ceaușescu; îl complică. Iar pentru mine, ca jurnalist, tocmai asta e esența: să pui pe masă o mărturie din interior, cu date, cu note, cu gesturi, și să lași cititorul să vadă nuanțele pe care istoria grăbită le toarnă prea ușor în alb și negru”, scrie Dan Andronic.
Dan Andronic subliniază că Ioan Donca nu încearcă să reabiliteze imaginea lui Ceaușescu, ci să o complice, adăugând nuanțe prin care cititorul poate înțelege mai bine complexitatea unei epoci.
Cariera diplomatică a lui Ioan Donca
Ioan Donca (1940–2025) a fost diplomat de carieră, activând peste patru decenii în Ministerul Afacerilor Externe între 1965 și 2009. A absolvit Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai în 1963, a urmat studii postuniversitare la Universitatea din București în 1965 și a urmat cursuri la Academia de Drept Internațional de la Haga în 1969.
În anii ’70 a ocupat diverse funcții în structurile centrale ale MAE și a fost trimis ca însărcinat cu afaceri în Kuala Lumpur între 1976 și 1984. După 1990, a revenit în aparatul central, coordonând relația cu Ungaria. Între 1993 și 1997 a fost ambasador al României la Budapesta, apoi, între 1997 și 1999, director general pentru Asia, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină.
A condus misiunea diplomatică la Beijing între 1999 și 2002, fiind acreditat și în Mongolia, a fost ambasador cu misiuni speciale între 2002 și 2005 și a ocupat postul de ambasador al României în Federația Rusă între 2005 și 2008. Pentru activitatea sa a primit Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Comandor în anul 2000.
După retragerea din serviciul activ, a reprezentat România în cadrul ASEM/ASEF, a activat în mediul privat și în spațiul de analiză și strategie prin Fundația Universitară a Mării Negre. A fost numit și consul onorific al Letoniei în România. Toată această carieră confirmă statutul său de diplomat respectat, dar și relevanța mărturiilor sale despre episoadele trăite alături de Nicolae Ceaușescu.
