Cea mai mare indemnizație pentru creșterea copilului a fost suspendată

Cea mai mare indemnizație pentru creșterea copilului a fost suspendată
Publicat de Valentin Vioreanu la 6 septembrie 2016, 12:41

Cea mai mare indemnizație pentru creşterea şi îngrijirea copilului, de la Sibiu, unde un tătic primea lunar 35.000 de euro, a fost suspendată, în urma unui control al ministerului Muncii.

Decizia de a suspenda indemnizația a fost luată tocmai din cauza sumei foarte mari. Este vorba despre un patron din Sibiu care are mai multe firme. El a fost de acord să-i fie suspendată indemnizația până la noi verificări.

 

Suma de 160.000 de lei a fost încasată în luna iulie.

Datele Ministerului arată că acest părinte a avut, din activităţi independente, un venit mediu net de 187.158 de lei pe lună. Iar pentru o astfel de sumă, taxele plătite statului se ridică la peste 70.000 de lei lunar.

În topul celor mai mari indemnizaţii se mai află o persoană din Bucureşti, cu 94.000 de lei, şi un părinte din Constanţa, care a primit aproape 75.000 de lei.

Ministerul Muncii vrea acum ca situaţia să fie dezbătută public. Mai ales că pentru plata indemnizaţiei de creştere a copilului s-au cheltuit cu 20 de milioane de lei mai mult decât estimările iniţiale, de 70 de milioane de lei.

Noua lege, prin care cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului a revenit la 85 la sută din salariu, s-a aplicat de la 1 iulie. După această dată, aproape 143.000 de astfel de dosare au fost depuse. 129.000 de beneficiari sunt femei.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.