Ce le promite George Simion alegătorilor?

George Simion are un program electoral neobișnuit. El promite, printre altele, case ieftine și refinanțarea creditelor cu dobândă zero pentru cei care îl votează. În programul lui mai scrie că vrea unirea României cu Republica Moldova, că România nu va lua parte la războaiele altor țări și că va crea locuri de muncă mai bine plătite în țară.

Simion spune că va construi până la un milion de apartamente moderne. Acestea vor fi împărțite în funcție de cererile oamenilor din diferite zone. Un apartament de două camere, cu o suprafață de 50-55 metri pătrați, ar porni de la un preț de 35.000 de euro. Cine poate primi o astfel de locuință va fi ales în funcție de vârstă, câți copii are, dacă mai deține alte locuințe și dacă este căsătorit sau nu. În plus, Simion propune un plan prin care oamenii care au deja credite pentru locuințe, între 35.000 și 70.000 de euro, să poată plăti mai puțin în fiecare lună la bancă, printr-o refinanțare.

El a recunoscut, totuși, că aceste promisiuni sunt, de fapt, o formă de promovare și că, fără ele, nu ar fi avut un scor atât de mare în alegeri. Vara trecută, sute de oameni au stat la coadă ca să se înscrie pe o listă de așteptare pentru casele ieftine promise de el.

Călin Georgescu ar putea deveni prim-ministrul României

George Simion a spus, de altfel, că dacă va deveni președinte, va organiza un referendum ca românii să decidă dacă vor să revină turul doi la alegerile prezidențiale. El a mai spus că, dacă românii vor vota pentru turul doi, își va da demisia. Simion a repetat că îl vrea pe Călin Georgescu prim-ministru.

Programul lui Simion mai are cinci idei principale despre politica externă, despre cum să nu implice România în războaie și despre ce puteri ar trebui să aibă Uniunea Europeană. De asemenea, programul include mai multe promisiuni legate de ce va face AUR, partidul lui Simion.

Ce va face pe plan extern?

În ceea ce privește politica externă, George Simion spune că va avea grijă ca România să își apere și să își promoveze clar interesele în NATO și Uniunea Europeană. El vrea ca România să fie un punct de legătură între Est și Vest, adică să facă afaceri atât cu Europa, cât și cu țări din Asia, Orientul Mijlociu și zona indo-pacifică.

Simion mai promite că va pune în aplicare politici care să ajute la unirea României cu Republica Moldova. De asemenea, spune că susține o Europă formată din state independente (nu controlate de la Bruxelles), rămânerea României în NATO și întărirea prezenței NATO în Estul Europei. El vrea și ca România să devină un lider important în zona de sud-est a Europei, atât în NATO, cât și în UE.

AUR vrea ca statul și Biserica să colaboreze

George Simion promite că, împreună cu AUR, va sprijini măsuri care să creeze suficiente locuri de muncă bine plătite în România. Scopul este ca românii să poată trăi decent în țară, fără să mai fie nevoiți să plece la muncă în străinătate pe salarii mici.

Totodată, AUR vrea ca statul, împreună cu Biserica, să deschidă o rețea de școli românești pentru copiii românilor din diaspora. Ideea este ca acești copii să nu uite limba română, pentru a le fi mai ușor să se întoarcă și să se integreze dacă revin în România.

Pentru românii plecați care nu mai au cetățenie română, AUR propune ca obținerea sau redobândirea cetățeniei să fie mai simplă. În plus, cei care locuiesc în afara țării, dar sunt cetățeni români, ar trebui să poată vota ușor, prin poștă sau online, și să participe activ la viața politică din România.