Ce spune Colegiul Medicilor despre banii dați în spitale

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti condamnă ferm şi se delimitează de cazurile de corupţie din sistemul de sănătate, arătând, totodată, că nu este firească o culpabilizare a medicilor la nivel general.

Reprezentanţii instituţiei condamnă ferm şi se delimitează de cazurile prezentate în spaţiul public, care vizează corupţia în sistemul de sănătate şi practica de a lua bani de la pacienţi a unor medici, dacă aceste cazuri se vor confirma în justiţie.

„Considerăm că este nedemn să existe astfel de situaţii pentru noi, ca medici, şi apreciez că sunt incompatibile cu ceea ce reprezintă profesia de medic astfel de cazuri prezentate public cu medici acuzaţi că au luat şpagă, dacă acestea se vor confirma în justiţie. Majoritatea medicilor sunt oameni corecţi şi profesionişti, iar aceste cazuri de corupţie umbresc relaţia dintre medic şi pacient şi ne vulnerabilizează pe noi, ca profesie. Mesajul meu vine ca o delimitare clară, mai ales că am citit diverse reacţii ale oamenilor, ale societăţii şi consider că nu este firească o culpabilizare a medicilor la nivel general, dar şi că noi, ca profesie, trebuie să luăm atitudine”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Colegiului.

CMMB condamnă cazurile de dare şi primire a „plicului” în sistemul de sănătate.

”Spunem ferm ‘Stop’ acestor cazuri şi ne delimităm, ca şi colegiu teritorial şi organizaţie profesională a medicilor, de astfel de cazuri de dare şi primire a ‘plicului’ în sistemul de sănătate”, mai arată sursa citată.

Săptămâna aceasta, doi medici de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” – Cornel Petreanu şi Cristian Paleru – au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia că luau mită de la pacienţi.

Alţi şase medici de la „Marius Nasta” au fost plasaţi sub control judiciar, urmând să fie cercetaţi în stare de libertate.

Ce spun procurorii

La datele de 20.09.2023 și 21.09.2023, în cele două cauze penale în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea de infracțiuni de corupție de către medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu constând în efectuarea controalelor pre și postoperatorii și realizarea intervențiilor chirurgicale, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar cu privire la un număr de 6 inculpați, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită.

Totodată, la data de 21.09.2023, cu privire la alți doi inculpați, medici în cadrul instituției menționate, cercetați pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, față de care s-a dispus anterior măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, cauza a fost înaintată Tribunalului București cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile.

Întrucât, în urma efectuării investigațiilor financiare, au rezultat diferențe semnificative între veniturile licite și bunurile dobândite în ultimii 5 ani de către unii dintre medicii vizați de cercetări, în cauză au fost emise ordonanțe de instituire a măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale și a confiscării extinse, asupra bunurilor deținute de un număr de 4 inculpați.