Alegătorii votează doar în judeţul în care îşi au reşedinţa sau domiciliul.Dacă în ziua votului nu se află acasă, pot vota în orice altă secţie pe raza judeţului sau a sectorului în care locuiesc.

Fiecare alegător va primi două buletine de vot, unul pentru Senat şi unul pentru Camera Deputaţilor.Pe fiecare buletin veţi găsi chenare în care sunt tipărite numele partidelor sau ale candidaţilor independenţi, precum şi siglele electorale ale acestora.
În chenarele corespunzătoare formaţiunilor politice sunt prezentate şi numele candidaţilor din respectiva circumscripţie. Se revine astfel la votul pe listă, folosit ultima dată la alegerile din 2004.

Cu alte cuvinte, candidaţii ajung în Parlament în ordinea de pe această listă şi în funcţie de procentul pe care partidul îl obţine la nivel judeţean şi naţional.

Renunţarea la votul uninominal cu sistem de compensare duce la o scădere a numărului de parlamentari.

Astfel, vor fi aleşi 134 de senatori şi 308 deputaţi, plus 18 deputaţi ai minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară.Diaspora va fi reprezentată în continuare de doi senatori şi patru deputaţi, în total, 466 de parlamentari, faţă de 588 câţi au fost aleşi în 2012.

Prima versiune a aplicației ROdiaspora

Aplicaţia ROdiaspora oferă accesul mobil la informații despre desfășurarea alegerilor parlamentare din străinătate.
"Pentru duminică, 11 decembrie 2016, aplicația ROdiaspora pune la dispoziția utilizatorilor de device mobil Android o hartă interactivă a tuturor celor 417 secții de votare oficiale ale României din lume și lista BEC a candidaților care vor reprezenta diaspora în Senat și Parlament, precum și documente și ghiduri esențiale dezvoltate de Ministerul Afacerilor Externe pe subiecte precum procesul de vot, legislație și fiscalitate, procesul de revenire în țară și alte comunicări importante și relevante pentru românii din afara granițelor", precizează comunicatul.

În prezent, aplicația mobilă ROdiaspora afișează: cele mai apropiate secții de votare din afara țării, identificabile din orice punct al globului; Mini-Ghidul Alegătorului Român din Străinătate, cu răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre vot; informații despre lista de candidați care vor reprezenta diaspora în Senat și Parlament, furnizată de Biroul Electoral Central; toate punctele de prezență oficială ale României pe harta lumii (ambasade, consulate etc); recomandări de informații esențiale dezvoltate de către MAE pentru a sprijini comunitatea românească din străinătate (Ghidul de reîntoarcere în România, Ghidul lucrătorului român în străinătate, Ghidul Fiscal al Românului din străinătate); un scurt sondaj despre experiența utilizatorilor și acuratețea datelor prezentate, în vederea îmbunătățirii viitoare a geo-localizării punctelor de interes.

După alegeri, aplicația ROdiaspora va îngloba noi funcționalități, ce vor facilita descoperirea pe harta lumii de comunități românești locale, precum și informații privind asociații românești, lăcașe de cult, instituții, medici sau restaurante cu specific românesc.

 

Te-ar putea interesa și: