Ce se schimbă la bursele sociale. Anunțul ministrului Educației îi vizează direct pe elevi
SURSĂ FOTO: Dreamstime - educatie, scolarizare, after school, pret educatie, parinti, copii, elevi
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat, vineri, că nu intenționează să propună Guvernului diminuarea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale. Oficialul susține că modificarea pragului de venit stabilit pentru eligibilitate ar putea conduce, dimpotrivă, la creșterea numărului de beneficiari.
Bursele sociale, schimbare importantă. Ce se întâmplă cu banii primiți de elevi
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, spune că nu va propune reducerea sprijinului anual acordat prin bursele sociale. Pragul de venit pentru eligibilitate ar urma să crească cu aproximativ 7%, ceea ce ar putea permite unui număr mai mare de elevi să primească acest sprijin. Consultarea publică asupra proiectului s-a încheiat.
„Nu voi propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale. Dimpotrivă, prin creșterea cu aproximativ 7% a pragului de venit pentru eligibilitate, estimăm o creștere a numărului elevilor care vor putea beneficia de bursă socială. Ieri s-a încheiat perioada de consultare publică a proiectului. Mulțumesc tuturor celor care și-au exprimat civilizat punctele de vedere și, cu precădere, celor care au transmis Ministerului Educației și Cercetării observații și propuneri concrete în cadrul procesului de consultare publică.”, a transmis Dimian.
Declarația ministrului vine după încheierea perioadei de consultare publică pentru proiectul care prevede modificări privind bursele sociale. Potrivit lui Mihai Dimian, documentul supus dezbaterii a vizat atât perioada în care sunt acordate aceste burse, cât și cuantumul minim lunar al sprijinului financiar.
Ce prevede proiectul privind bursele sociale
Ministrul interimar al Educației a explicat că dezbaterea publică s-a concentrat în special asupra perioadei în care elevii primesc burse sociale, însă proiectul a inclus și o referire la valoarea minimă lunară a acestora. În opinia sa, cele două elemente trebuie analizate împreună atunci când este stabilită forma finală a măsurii.
„De ce am dat curs acestei propuneri pentru a fi pusă în consultare publică?Din ceea ce am putut observa, discuția s-a concentrat asupra perioadei de acordare a burselor sociale. Precizez că proiectul nu a pus în dezbatere doar perioada de acordare a burselor, ci și cuantumul minim lunar al acestora. Prin urmare, o variantă cu un cuantum lunar mai mare, acordat pe durata activităților didactice, poate fi analizată în raport cu varianta distribuirii sprijinului pe întregul an, fără ca aceasta să presupună automat diminuarea sprijinului anual acordat elevului”, a mai scris ministul pe contul de socializare.
Dimian consideră în același timp că argumentele privind acordarea burselor sociale și pe durata vacanțelor școlare sunt relevante. El a făcut referire la situația copiilor proveniți din familii cu venituri reduse și la rolul pe care îl are statul în combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială.
Ministrul a precizat că sprijinirea persoanelor afectate de sărăcie trebuie să reprezinte o preocupare permanentă a statului. În acest sens, el a indicat venitul minim de incluziune, mecanism de protecție socială reglementat prin lege și destinat prevenirii și combaterii sărăciei și riscului de excluziune socială.
Argumentul privind sprijinul acordat în timpul vacanțelor
Mihai Dimian a menționat și ajutorul pentru familia cu copii, componentă a venitului minim de incluziune destinată familiilor cu venituri reduse care au în întreținere copii cu vârsta de până la 18 ani. Potrivit ministrului, acest mecanism are o finalitate distinctă față de bursa socială acordată elevilor.
„Bursa socială este o formă de sprijin acordată „în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar”. Din acest motiv, finalitatea educațională poate fi mai bine atinsă prin corelarea ei directă cu perioada activităților școlare. Există multe alte state europene care nu acordă burse sociale pe perioada vacanței, deși finanțarea educației este mult mai consistentă decât în România. În același timp, afirmația că „sărăcia nu intră în vacanță” este un argument legitim pentru acordarea burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare. Combaterea sărăciei trebuie să fie o preocupare permanentă a statului. Dar mecanismul pricipal de protecție socială destinat explicit acestui obiectiv este dat de Legea privind venitul minim de incluziune”, a punctat ministrul.
Ce prevede legislația cu privire la bursele sociale
Oficialul a explicat că legislația privind venitul minim de incluziune stabilește mecanismele de sprijin pentru persoanele și familiile aflate în situații de vulnerabilitate. Printre acestea se află și ajutorul destinat familiilor cu copii, care urmărește prevenirea riscului de sărăcie în rândul copiilor și stimularea participării acestora la educație.
„Acea lege reglementează explicit acest mecanism în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. În cadrul venitului minim de incluziune este inclus și „b) ajutor pentru familia cu copii – ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri situate sub nivelul prevăzut la art. 9 alin. (3) lit. b), care au în întreţinere unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 18 ani, în scopul prevenirii riscului de sărăcie a copilului şi stimulării participării acestuia în sistemul de educaţie”, a mai scris oficialul.
Bursa socială și venitul minim de incluziune
Potrivit explicațiilor oferite de ministrul interimar al Educației, cele două forme de sprijin au obiective diferite pentru copiii proveniți din medii dezavantajate socioeconomic. Venitul minim de incluziune are un rol de protecție socială, în timp ce bursa socială este asociată direct cu participarea elevului la activitățile educaționale.
„Pentru elevii din medii dezavantajate socioeconomic, venitul minim de incluziune are ca principal obiectiv protecția socială. Bursa socială este un mecanism suplimentar de suport pentru acești copii și are ca obiectiv susținerea participării lor la activitățile didactice. În concluzie, mai mulți copii eligibili, fără diminuarea sprijinului anual acordat fiecăruia — acesta este principiul de la care voi porni în propunerea pe care o voi trimite către Comisia de Dialog Social și o voi susține în Guvern”, a concluzionat Mihai Dimian.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.