Experții Comisiei Naționale de Prognoză (CNP), instituție aflată în subordinea Guvernul României, prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice, susțin că leul se va aprecia în următoarea perioadă față de moneda europeană.

Specialiștii CNP văd un curs mediu de 4,65 lei pentru un euro în acest an și estimează o apreciere a leului în 2019, astfel că un euro va scădea la 4,62 de lei., conform progrnozei de vară, publicată luna trecută pe site-ul propriu.

Mai mult, aceștia spun că moneda naționala se va aprecia și anii 2020, respectiv 2021, euro scăzând sub pragul de 4,6 lei.

Optimismul experților CNP este foarte îndoielnic, având în vedere că în toamna anului trecut, în proiecția care a stat la baza bugetului pe 2018, aceștia au estimat cursul mediu pentru anul în curs la doar 4,55 de lei, doar că încă din prima zi a anului euro a depășit pragul de 4,6 lei și până în prezent nu a coborât sub acest nivel.

Pe de altă parte, analiştii economici anticipează, pentru următoarele 12 luni un curs mediu de 4,7688 lei pentru un euro, ceae ce o putem considera un adevărat șoc valutar.

Conform datelor analizate în cadrul sondajului CFA România, în ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, în comparaţie cu valoarea actuală. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni este de 4,7224, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7688.

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). CFA România este una dintre cele peste 148 de societăţi membre ale CFA Institute, asociaţia având misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională. 

Te-ar putea interesa și: