„Revitalizarea Corporaţiei”, lansată recent de editura Publica în colecţia de Leadership, este una dintre cărţile a căror lectură poate face diferenţa la nivelul mentalităţii unei organizaţii, corporatistă sau de alt fel.

Unul dintre cei mai excentrici guru din lumea afacerilor şi co-autor alf bestseller-ului „Funky Business”, Jonas Ridderstrale, a produs, în colaborare cu directorul departamentului de dezvoltare de la Sony Europa, Mark Wilcox, cel mai complet ghid de schimbare şi adaptare la noile realităţi ale pieţei. „Revitalizarea Corporaţiei. Cum reuşesc liderii să producă schimbarea” este una dintre acele lucrări care răspund atât la întrebarea „de ce” cât şi la cea ulterioară, „cum”, atunci când vine vorba de cele mai rapide şi eficiente metode de resuscitare a afacerilor.

În toate cărţile bune de business se vorbeşte despre urgenţa schimbării, despre necesitatea adoptării unor noi valori şi schimbarea perspectivei în vederea obţinerii unei noi abordări a propriei afaceri. Jonas Ridderstralle explică, printr-un spectacol de exemple şi analogii, de la cultura populară la cea religioasă, cauzele acestor schimbări şi principalele motive pentru care organizaţiile care doresc să domine pieţele în care operează au nevoie să îşi schimbe nu doar strategia şi planurile de afaceri, ci întreaga mentalitate asupra lumii în care trăiesc. 

Angajaţii sunt mai eficienţi când se implică emoţional

Noile trenduri în leadership nu mai au de-a face cu cele mai eficiente metode de a-ţi controla angajaţii într-un mod cât mai eficient, ci vorbesc, practic, de introducerea unor valori noi pe scara culturii organizaţionale.

Structura managerială de tip piramidal este rigidă şi lipsită de viaţă; întreaga echipă trebuie să funcţioneze organic, fiecare membru având putere de decizie şi de iniţiativă; transpatenţa faţă de angajaţi este esenţială pentru a-i ajuta să înţeleagă afacerea şi a contribui la dezvoltarea ei; atmosfera la birou trebuie să fie ludică şi să încurajeze creativitatea; angajaţii sunt mai eficienţi când se implică emoţional decât atunci când sunt motivaţi financiar;  stilul de conducere de tipul comandă şi control nu mai funcţionează; oamenii pe care îi angajaţi ar trebui să fie mai inteligenţi decât dumneavoastră, cel puţin în domeniul lor de expertiză, şi trebuie să le recunoaşteţi acest merit; determinaţi clienţii să lucreze pentru dumneavoastră; zâmbiţi; fiţi îngăduitori faţă de greşelile angajaţilor.

Acestea sunt doar câteva dintre principalele direcţii de schimbare semnalizate de Ridderstrale în volumul „Revitalizarea Corporaţiei”.

Ideile sale intră într-o zonă mai excentrică atunci când introduce îndemnuri precum „conectaţi-vă la latura dumneavoastră feminină”, „fiţi sexy” sau „construiţi o catedrală a curajului”, dar se menţin în sfera practică prin felul în care sunt susţinute cu exemple.

Dacă ar alege însă un cuvând cheie pentru întreaga sa teorie, „energie” ar fi acela. Dacă totul în lumea fizică se reduce la relaţia dintre masă şi energie, problema în zona corporatistă este că s-a dezvoltat o cultură a masei şi de masă care nu lasă loc liberei circulaţii şi creşterii fluxului de energie. Acest flux de energie este ceea ce Jonas Ridderstrale susţine că are rolul de a revitaliza compania ca pe orice alt organism.

”Dacă până recent preocupările managerilor s-au concentrat în jurul demasificării – atât sub forma reducerii de personal, cât şi prin externalizarea unui numar din ce în ce mai mare de sarcini, acum este esenţial ca ei să se concentreze asupra potenţialului de energie, disponibil sub forma capitalului psihologic, intelectual şi social”, explică Ridderstrale într-un discurs de prezentare a cărţii.

Mark Wilcox, fondatorul firmei britanice de consultanţă RedThread Consulting în al cărei portofoliu de numără clienţi ca Sony, British Army şi Hilton Hotels, oferă în cea de-a doua parte a cărţii o schiţă de implementare a noilor imperative în leadership. El este expertul prin excelenţă, care timp de 25 de ani a acumulat experienţă şi şi-a extins afacerea în 23 de ţări, care ştie CUM se fac lucrurile şi mai ales cum se fac cel mai eficient.

Ambele perspective ale celui mai recent volum din colecţia de Leadership a editurii Publica, „Revitalizarea Corporaţiei”, contribuie la asimilarea unor concepte esenţiale şi deprinderea unor noi abilităţi de leadership indispensabile supravieţuirii şi prosperităţii într-una dintre cele mai înfloritoare perioade din civilizaţia umană.