Profitul înainte de plata dobânzilor şi a impozitelor (EBIT) s-a ridicat la 2,986 miliarde lei, fiind mai mare cu 84% comparativ cu cel din anul anterior.

Vânzările companiei au crescut cu 16%, totalizând 18,616 miliarde lei.

Rezultatele din 2010 au fost susţinute de evoluţia pozitivă a preţului la ţiţei şi de măsurile stricte de management al costurilor. Preţul ţiţeiului Ural a fost cu 28% mai mare comparativ cu 2009.

Rezultatul financiar net a fost minus 380 milioane lei, peste nivelul de minus 451 milioane lei din 2009, în principal datorită câştigului din diferenţe de curs rezultat din aprecierea dolarului faţă de leu, ce a fost parţial contrabalansat de cheltuieli cu dobânzile mai ridicate. Profitul net după interesul minoritar s-a îmbunătăţit considerabil faţă de 2009, ajungând la valoarea de 2,201 milioane lei.

EBIT CCA excluzând elementele speciale a crescut la nivelul de 3,325 milioane lei. EBIT CCA excluzând elementele speciale este recalculat după eliminarea efectului net negativ al elementelor speciale, în valoare de 551 milioane lei (reprezentând în principal deprecierea activelor din Kazahstan în T3/10), precum şi a câştigurilor din deţinerea stocurilor, de 212 milioane lei.

Profitul net CCA după interesul minoritar excluzând elementele speciale a fost 2,457 miliarde lei, comparativ cu 1,056 miliarde lei în 2009.

În Explorare şi Producţie, EBIT excluzând elementele speciale a fost 3,544 miliarde lei, cu 32% mai mare comparativ cu 2009, datorită creşterii preţului la ţitei şi condensat. Cu un nivel mediu de 184.000 bep/zi, producţia de ţiţei şi gaze a Grupului a fost cu 2% mai mică decât în 2009, ca urmare a producţiei mai scăzute din România.

În Rafinare şi Marketing, EBIT CCA excluzând elementele speciale s-a îmbunătăţit considerabil comparativ cu anul trecut, de la minus 675 milioane lei în 2009, la minus 104 milioane lei în 2010, datorită operării flexibile a activelor din rafinare şi a optimizării operaţiunilor din rafinăria Arpechim (operată în funcţie de necesităţi) coroborate cu utilizarea crescută a rafinăriei Petrobrazi, cu grad mai mare de conversie, aspecte ce au compensat integral rezultatul mai slab din marketing.
În plus, rezultatul a fost influenţat pozitiv de ajustarea în regimul preţului de transfer intern între E&P şi R&M, aplicabilă de la începutul anului 2010 pentru a reflecta corect valoarea de integrare ridicată a rafinăriilor Petrom.

În domeniul gazelor, EBIT excluzând elementele speciale a fost de 172 milioane lei, cu 8% mai mare faţă de 2009, când rezultatul a fost afectat de pierderile înregistrate la Doljchim. Volumul vânzărilor consolidate de gaze a fost de 4,917 miliarde metri cubi, cu 1,5% mai mare comparativ cu 2009, în principal datorită cererii ridicate din partea industriei de îngrăşăminte chimice şi a iernii mai reci.
SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: