Ce poate merge rău când pare să meargă bine

Înăsprirea politicii monetare, realizată de BNR, nu a dus la rezultatele scontate, creditul de consum continuånd să crească accelerat. Trăim o exuberanţă colectivă de consum, fără să ne gåndim la sustenabilitate.
Creşterea economică de 8,2% pe primul trimestru are o componentă inflaţionistă; nu este o coincidenţă că şi inflaţia anualizată a depăşit 8%. Efectul Balassa-Samuelson explică această legătură în economiile emergente. O creştere peste potenţi

Înăsprirea politicii monetare, realizată de BNR, nu a dus la rezultatele scontate, creditul de consum continuånd să crească accelerat. Trăim o exuberanţă colectivă de consum, fără să ne gåndim la sustenabilitate.

Creşterea economică de 8,2% pe primul trimestru are o componentă inflaţionistă; nu este o coincidenţă că şi inflaţia anualizată a depăşit 8%. Efectul Balassa-Samuelson explică această legătură în economiile emergente. O creştere peste potenţial nici nu este dezirabilă, dacă se realizează cu precădere pe seama consumului privat, finanţat la råndul său prin credite de consum. O astfel de accelerare este similară celei a unei maşini fără fråne, care începe să o ia la vale. Viteza creşte, dar pericolele sunt mari. Iar asta nu se întåmplă de azi de ieri, ci din 2004, de cånd creditul neguvernamental a crescut cu 200%, iar în fiecare din anii următori, cu cåte 60%. Consumăm mai mult decåt producem, şi mult mai mult decåt ne permitem. De aceea, consumăm pe datorie: şi la nivel de ţară, unde datoria totală externă se apropie de jumătate din PIB, şi la nivel individual, unde depozitele populaţiei au fost depăşite de credite.

Deficitul extern este finanţat din ce în ce mai mult de datoria privată pe termen scurt. În pofida unei deprecieri puternice a leului, deficitul extern a continuat să se adåncească, deşi ritmul de creştere a exporturilor l-a depăşit în ultimele luni pe cel al importurilor. Aceasta înseamnă că ajustarea externă (prin curs) nu a fost suficientă pentru schimbarea tendinţei deficitului extern. Este deci nevoie şi de ajustare internă, care se face prin două mecanisme: politica monetară şi politica fiscală.

Înăsprirea politicii monetare, realizată de BNR, nu a dus la rezultatele scontate, creditul de consum continuånd să crească accelerat. Aş spune chiar că trăim o exuberanţă colectivă de consum, fără să ne gåndim la sustenabilitate. Avalanşa de maşini noi – chiar în condiţiile creşterii alarmante a preţului la carburanţi, coşurile pline la hipermarketuri – chiar în condiţiile creşterii preţurilor la alimente, efervescenţa pieţei imobiliare – chiar dacă aceasta s-a prăbuşit deja în SUA şi în Europa de Vest, creşterea exponenţială a creditării şi scăderea ratei economisirii nu sunt dovada unui nivel de trai ridicat, ci a unei lipse de planificare, a unei supraestimări a veniturilor şi a capacităţii de îndatorare şi, în general, a unei insuficiente educaţii financiare. Să ajungi să plăteşti de trei-patru ori valoarea unei case sau a unei maşini (pånă la sfårşitul unui credit imobiliar sau al unui leasing auto), să ajungi să ai trei-patru credite în paralel sau chiar mai multe în cadrul aceleiaşi familii, să nu ai bani de spitalizare, dar să vii pånă la spital într-un 4×4 (cum îmi povestea recent un prieten medic), toate se vor întoarce împotriva noastră. Ce-i drept, aici intervin şi comisioanele foarte mari ale băncilor şi lipsa de concurenţă pe multe pieţe, care duc la creşterea artificială a preţurilor.

Este un singur mod de a tempera acest consum cu cåt mai puţine victime colaterale: schimbarea radicală a politicii fiscale şi bugetare. Pe partea de venituri, trebuie reintrodusă impozitarea progresivă, însă numai împreună cu o arie largă de deductibilităţi. Astfel, se poate reorienta consumul intern al gospodăriilor către servicii de educaţie şi sănătate (de exemplu, deductibilitatea cheltuielilor cu grădiniţa sau cu facultatea, a asigurărilor private de sănătate, renunţarea la impozitarea economisirii), ca şi către alte categorii de bunuri şi servicii pe care Guvernul ar dori să le stimuleze. Pentru firme, deductibilităţile ar trebui să se refere, printre altele, la cheltuielile de cercetare-dezvoltare sau la investiţiile în producţia de energie regenerabilă. Pe partea de cheltuieli, trebuie început de la un audit independent al cheltuielilor publice şi apoi introdus principiul programării bugetare multianuale, care ar reduce considerabil costurile marilor proiecte de investiţii.