Cu ce se va ocupa Angela Merkel după ce va părăsi Cancelaria germană. Ce salariu va primi în continuare
Sursă: Dreamstime
Finalul carierei politice pentru Angela Merkel. Ce va face doamna de fier după ce va părăsi funcția? Se pare că Merkel nu ar avea de gând să stea degeaba. Viitorul cancelar pensionar va îndeplini sarcini de interes federal care derivă din continuarea funcțiilor sale oficiale.
Fostul lider al Germaniei nu ar exclude să se dedice promovării unor probleme care îi ating cu adevărat inima, arată Cadena Ser.
Nu este nimic clar deocamdată, dar totul indică până acum că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, nu va sta cu mâinile încrucişate. Ea a cerut o echipă de nouă persoane, cu doi angajați mai mult decât avea predecesorul său, social-democratul Gerhard Schröder.
Și anume: director de birou, director adjunct, doi ofițeri de masă, trei funcționari și doi șoferi. O echipă grozavă pentru ceva mai mult decât să gătească prăjituri cu prune și supă de cartofi, așa cum s-a comentat într-o imagine prea bucolică pentru cea care a fost „liderul lumii libere”. Deși a fost reticentă în a spune ce va face acum, Merkel a sugerat că nu ar exclude să se dedice promovării unor probleme care îi ating cu adevărat inima.
„Viitorul cancelar pensionar va îndeplini sarcini de interes federal care derivă din continuarea funcțiilor sale oficiale”, se arată în justificarea solicitării unei echipe de această mărime. În plus, are dreptul la protecție personală, la o mașină de serviciu și la un birou în sediul Bundestagului din Berlin pentru tot restul vieții. Ea va continua să fie numită cancelar, deși denumirea este „fost cancelar”, sau „cancelar pensionar”.
Din ce bani va trăi Angela Merkel
Din punct de vedere financiar, nu va trebui să îşi facă griji pentru nimic. În prezent, în calitate de cancelar, câștigă 25.000 de euro pe lună. În plus, are dreptul la puțin peste 10.000 de euro în calitate de membru al Bundestagului, al cărui membru este de mai bine de 30 de ani. La plecarea de la Cancelarie va continua să primească salariul timp de trei luni, iar apoi jumătate maximum 21 de luni. Apoi va primi pensia, de aproximativ 15.000 de euro pe lună.
Odată dezlegată enigma viitorului său, aceasta este obligată prin lege – ca şi restul foştilor membri ai Guvernului – să întrebe Ministerul de Externe dacă activităţile sale dăunează intereselor publice. O comisie de etică care consiliază guvernul poate impune o perioadă de așteptare de până la 18 luni în caz de îndoială.
Deocamdată va continua să locuiască la Berlin. Soțul ei, chimistul cuantic Joachim Sauer (72 de ani), nu s-a gândit încă să se retragă. Deși este profesor emerit la Universitatea Humboldt din Berlin, el și-a prelungit contractul de cercetător principal până în 2022.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





