Ce este arderea alimentelor în congelator și cum o previi?

Ce este arderea alimentelor în congelator și cum o previi?
Publicat de Valentin Vioreanu la 27 februarie 2020, 12:53

Congelarea alimentelor este cea mai ușoară modalitate pentru păstrarea acestora proaspete o perioadă îndelungată de timp. Cu toate acestea, există situații în care alimentele care nu sunt congelate corect se deteriorează. Acest fenomen se numește arderea alimentelor.

Poți evita arderea alimentelor în cazul acelora depozitate în congelator cu o serie de pași simpli. Prevenirea arderii alimentelor în congelatoru este mai ușoară decât ai putea crede.

CONGELATOR MIC – emag

Ce provoacă arderea alimentelor în congelator? Răspunsul este destul de simplu – atunci când alimentele sunt expuse la aer rece și uscat, straturile exterioare pierd umezeala. Acest lucru duce la secțiuni uscate care pot afecta aspectul, gustul și textura cărnii, a fructelor și legumelor și a altor produse congelate. Alimentele arse la congelator sunt încă în siguranță pentru a fi mâncate și consumate, dar este posibil să nu fie o experiență prea apetisantă.

Pentru a menține mâncarea preferată cu un gust excelent, citește aceste sfaturi despre cum poți preveni arderea alimentelor precum carne, legume și alte elemente esențiale în congelator.

1. Pregătește mâncarea pentru îngheț

Deoarece cauza arderii alimetelor într-un congelator este expunerea la aerul rece și uscat, este important să faci tot ce poți pentru a menține alimentele sigilate. La congelarea cărnii, prevenirea arderii alimentelor în congelatorul începe cu învelirea în mai multe straturi de folie de plastic, hârtie cerată sau folie de staniol. Înainte de a îngheța legumele, va trebui să le „albești” – adică să le scalzi în apă fiartă sau abur pentru scurtă vreme. Acest lucru le menține mai proaspete mai mult timp prin inhibarea enzimelor.

2. Folosește containerele adecvate de depozitare

După ce ai pregătit mâncarea pentru congelare, va trebui să o așezi în containerele adecvate pentru a o proteja de expunerea accidentală. În funcție de bugetul tău și de tipul de mâncare, poți utiliza pungi pentru congelare, recipiente din plastic gata pentru congelator, sticlă sigură pentru congelator sau o pungă de vid sigilată.

Plasează obiectele în recipientul preferat și împachetează-le pentru a preveni expunerea excesivă la aer. Dacă folosești o pungă, încearcă să elimini cât mai mult aer din ea.

3. Setează congelatorul la temperatura corespunzătoare

Prevenirea arderii alimentelor în congelator este o prioritate, dar asta nu înseamnă că ar trebui să riști stricarea alimentelor pentru că temperatura nu este destul de scăzută. Ori de câte ori ingheti alimentele, asigură-te că congelatorul este setat la temperatura corespunzătoare – zero sau mai jos.

Deși este tentant să credem că un congelator mai cald va ajuta să împiedice alimentele să se ardă la congelator, setarea unui congelator la o temperatură mai ridicată ar putea pune mâncarea într-o „zonă de pericol”, unde există riscul de contaminare cu mucegai. Nu risca!

4. Rotește alimentele pentru a preveni arderea în congelator

Deși există o mulțime de modalități de a preveni arderea alimentelor în congelator pe termen scurt, toate alimentele vor ceda în cele din urmă dacă sunt lăsate în congelator prea mult timp. Acesta este motivul pentru care este important să rotești alimentele frecvent și să etichetezi toate recipientele cu data congelării. Acest lucru te va ajuta să mănânci totul înainte de a începe să fie ars în congelator.

Cât pot păstra alimente congelate?

Congelarea nu poate îmbunătăți aroma sau textura niciunui aliment, dar atunci când este făcută corect, poate păstra cea mai mare parte a calității produsului proaspăt. Să știi cât timp poate fi păstrat un anumit aliment în congelator nu este atât de simplu pe cât pare.

Timpii de păstrare enumerați mai jos sunt lunile aproximativ de depozitare pentru unele produse alimentare presupunând că alimentul a fost pregătit și ambalat corect și păstrat la congelator la sau sub 0 grade Celsius. Pentru o calitate cât mai bună, utilizează timpii de stocare mai mici. După aceste perioade, mâncarea ar trebui să fie în continuare sigură, dar cu o calitate mai mică.

Fructe și legume: 8 – 12 luni
Carne de pasăre: 6 – 9 luni
Pește: 3 – 6 luni
Carne tocată: 3 – 4 luni
Carne prelucrată: 1 – 2 luni.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.