Ce boală poţi face din cauza locului de muncă? Demisionează urgent dacă ţi se întâmplă asta

Ce boală poţi face din cauza locului de muncă? Demisionează urgent dacă ţi se întâmplă asta
Publicat de Bogdan Ungureanu la 19 ianuarie 2020, 01:00

Un studiu recent arată că un fenomen întâlnit tot mai des la locul de muncă poate avea efecte serioase asupra sănătăţii unei persoane. Afecţiuni precum diabetul sau bolile de inimă sunt printre efectele cele mai grave menţionate, iar totul afectează şi bărbaţii şi femeile în egală măsură.

Bullying-ul la locul de muncă poate avea şi efecte nebănuite, au aflat oamenii de ştiinţă. Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga (Danemarca) au studiat aproape 80.000 de dosare medicale din Suedia și Danemarca, corelând incidența raportării episoadelor de bullying la serviciu cu deteriorarea stării de sănătate. Studiul a vizat femeile şi bărbaţii în egală măsură.

Bullying-ul şi stresul pot duce la boli de inimă sau diabet de tip II

Astfel, agresiunile verbale repetate din partea şefilor sau colegilor pot duce nu numai la grave dezechilibre emoționale ce culminează cu anxietate și depresie, ci și la afecțiuni cardiovasculare și la diabet zaharat.

Persoanele care muncesc într-un mediu ostil şi sunt victime constante ale fenomenului de bullying prezintă cu 59% mai multe riscuri de a dezvolta boli cardiovasculare sau chiar de a face infarct, comparativ cei care au o relație bună cu colegii și șefii și muncesc într-un mediu calm și prietenos. Profesorul Tianwei Xu, coordonatorul acestui studiu, spune că riscul de afecţiuni cardiovasculare crește direct proporțional cu frecvența episoadelor de bullying și cu intensitatea acestora.

Un studiu similar, realizat în Suedia, Danemarca şi Finlanda de aceeaşi echipă, a arătat că angajaţii supuşi bullying-ului în mod repetat sunt predispuşi şi la dezvoltarea diabetului de tip II (zaharat). Cercetătorii au subliniat că vina nu poate fi atribuită exclusiv acestui fenomen, mai ales că factorul genetic este determinant, dar este important de notat că, atât în cazul bolilor de inimă, cât şi al diabetului, stresul este unul dintre factorii de risc, scrie Libertatea.

Mai mult, o persoană supusă stresului constant poate declanșa un răspuns emoțional nepotrivit și adoptarea unor comportamente dăunătoare, cum ar fi abuzul de mâncare și/sau de alcool, care la rândul lor pot duce la declanşarea unei serii de afecţiuni grave, precum diabetul, bolile de inimă şi altele.

Şi martorii bullying-ului pot fi afectaţi

Un alt studiu realizat pe tema bullying-ului la locul de muncă a venit cu o completare la cel realizat la Universitatea din Copenhaga. Astfel, o echipă de cercetători de la Universitatea din Sheffield (Marea Britanie) atrage atenţia că nu doar victimele directe ale bullying-ului pot avea probleme de sănătate, ci şi colegii lor, care asistă la aceste abuzuri. În acest caz, cel mai des putem vorbi despre depresie.

Cercetătorii au şi un sfat pentru persoanele care cad victimă fenomenului de bullying la locul de muncă: să-și schimbe jobul și să vorbească despre această problemă, cu familia, cu prietenii, cu colegii și, dacă este nevoie, cu un psihoterapeut.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.