Pe Alex Găvan nu îl prinzi ușor. Când nu este pe munte, se antrenează la panou. Iar când nu se antrenează, este implicat în proiecte de business sau lucrează la propriul său proiect, o fundație educațională. Mărturisește de la bun început că este încântat de propunerea de a apărea într-o revistă de business,  mai ales că „experiențele la limită pe care le-a trăit acolo sus, lucrurile pe care le-a învâțat urcând, pot fi aplicate în orice business“. În plus, expedițiile sale poartă amprenta unor cunoscuți antreprenori locali și multinaționale, parteneri fără de care traseul lui către atingerea unui vârf ar fi fost, poate, mult mai anevoios. Sau nu ar fi existat deloc.
Are 31 de ani și cinci vârfuri de 8.000 de metri în palmares, toate urcate fără oxigen suplimentar sau ajutor din partea șerpașilor. Ultimul, atins în primăvara acestui an (Shisha Pangma, 8.027 m).
Cu un asemenea trecut, te aștepți ca omul pe care urmează să-l întâlnești să fie „mai impunător“ și, de ce nu, „ușor arogant“. Nici vorbă de așa ceva. Franchețea pe care o are în tot ceea ce spune, entuziasmul la gândul unei noi expediții și încrederea în „partenerii lui de business“ – se autodefinește „un mic antreprenor“ –  te antrenează rapid într-un dialog colorat, fără paranteze și ocolișuri. „În ultimul meu film de vârf (n.r. – 30 aprilie, Shisha Pangma), spuneam că «nu simt nimic». Cred că asta este esența. În momentul în care tu ești total prezent în activitatea pe care o desfășori, devii una cu activitatea aia. Eu devin una cu muntele pe care îl urc și nu prea mai am timp de judecăți de valoare. Până la urmă, urcatul acesta este propria mea modalitate de a-mi găsi starea de zen“, încearcă Alex să-ți definească sentimentul de la 8.000 de metri. „O stare“ pe care în oraș „nu este suficient de înțelept“ să o găsească. Îl privești cum fixează un punct undeva în trecut și caută cuvintele potrivite ca să te facă să înțelegi ce anume l-a determinat să meargă pe drumul ăsta.
„În mod sigur sunt pe muntele potrivit. Și locul unde sunt acum este doar una dintre rutele pe care eu voi ajunge în varf. Drumul nu cred că este așa: ăsta e, pe ăsta trebuie să îl urmez. Cred că sunt mai multe etape de dezvoltare și de creștere a ta, ca ființă umană. Sigur sunt pe muntele care trebuie“, își repetă parcă sieși.
Nu poți să nu-ți ascunzi uimirea la gândul că, atunci când a pornit prima oară într-o expediție avea doar 22 de ani. Sau că a început să caute sponsori la 19 ani. 6.000 de dolari s-a chinuit să strângă din 2001 și până în 2004, pentru prima lui încercare, în Kazakhstan, unde nici măcar nu a atins vârful. A ajuns pe la 6.000 de metri, pe un vârf de 7.000 de metri: „Probabil că dacă urcam vârful atunci, nu aș fi învățat așa de mult și nu aș fi urcat la 8.000 de metri în 2006 (n.r. – Cho Oyo, 8201 m, al șaselea gigant al lumii). A fost o experiență foarte potrivită pentru mine“.  Și rămâne, preț de câteva secunde, paralizat de amintirea trecutului.

În 2006, primul vârf de peste 8000 m
A spart gheața, cum s-ar zice, în 2006, când devenea și cel mai tânăr alpinist român care a urcat un munte de peste 8.000 de metri. Și, de atunci, „a muncit din greu să caute sponsori“ pentru viitoarele expediții. Pentru că, în afară de energia voinței, un alpinist profesionist trebuie susținut de „sponsorii potriviți“, „niște parteneri care să înțeleagă despre ce este vorba în proiectul tău, să înțeleagă riscurile la care te expui și care să nu comenteze decizia de a te întoarce înainte de a atinge 8.000 de metri“, de exemplu. Altfel, lucrurile s-ar complica: orice gând care s-ar putea datora unei presiuni exterioare poate să devină, în acel context,  „extrem de periculos“.
„Pe-ri-cu-los“. Repetă, silabisind, doar așa ca să se asigure că ai înțeles. Râde. Îți transmite instantaneu starea lui, pentru ca în secunda următoare să încerci fiori de gheață: „La ultima expediție (n.r. – Shisha Pangma, 8027 m) era să mor pe acolo. După ce am atins vârful, la întoarcere, vremea s-a schimbat, vizibilitatea a scăzut, nu se mai vedea nicio urmă, iar eu nu am mai găsit drumul“. Și râde din nou. Încerci să-l urmărești cum îți spune că, la 7.800 de metri, a coborât unele porțiuni cu fața la munte, și-a dat seama că riscul unei căderi este foarte mare și s-a decis să sape o groapă în zăpadă pentru a se adăposti de viscol. Se gândea la faptul că nu sunt foarte multe cazuri de supraviețuire în condiții de viscol la altitudinea aceea. Dar a încercat să-și concentreze energia rămasă pentru a săpa un adăpost și, cu greu, a reușit să-și adăpostească partea superioară a corpului. Era conștient că „totul“ se putea termina acolo.
Apoi, firul poveștii lui se sudează în jurul unui „prieten imaginar“, un francez apărut de nicăieri. „În clipele alea nasoale, la un moment dat, am avut și un francez cu mine. Nu știu de ce era francez. Eu aveam senzația că trebuie să mă țin pe mine în viață ca să-l salvez pe el“, îți spune așa, ca despre o amintire oarecare. Totul a durat de la 5:30 în după-amiaza zilei de 30 aprilie, până la 5 dimineața, ziua următoare, când a reușit să coboare.
Un proiect comparat de Alex cu unul antreprenorial, cu momente „cât pe ce să te prăbușească“ și cu „ieșiri spectaculoase din criză“. Susținut de o listă lungă de sponsori, „parteneri, unii chiar prieteni“, câțiva foarte cunoscuți, precum Totalsoft, Intercapital Invest, Certinvest, Petrom, Aviva Pensii, BDT Strategy, Zitec, Sanador. Că doar nu spune nimeni că-i ușor: între 15.000 și 30.000 de euro costă o expediție de anvergură. „Eu am învățat să-mi eficientizez costurile. Acum, cea mai mare parte a echipamentului meu se află în Nepal. Mă așteaptă pentru următoarea expediție. Am prieteni acolo. Așa, nu mai am costuri de shipping, care sunt foarte mari“, adaugă detașat. Și mai aduce o lămurire: aproape că nu există expediție în care să nu distrugă total unul sau două corturi, în care avalanșa să nu îngroape cortul cu echipament a cărui valoare poate să ajungă și la 5.000 de euro.

Și altceva
Altfel, Alex Găvan este și speaker motivațional pentru corporații, ONG-uri și studenți, fiind chemat deseori să țină un discurs, trecând, practic, din registrul egoist, în care face lucrurile pentru propria experiență, într-un registru în care începe să dea.
Iar când se gândește la „viitorul apropiat“, își dorește să ofere oportunități de învățare unor copii deosebiți, în special din mediul rural, prin înființarea unei fundații educaționale, proiect la care lucrează în prezent.
Păstrează secretul despre lansarea lui, la fel cum păstrează secretul despre viitoarea expediție, care va fi „cel mai târziu“ în primăvara lui 2014. Până atunci, se antrenează încontinuu, pentru că, în această pasiune, „nu există shortcut-uri“.

Pe scurt despre Alex Găvan
Are la activ cinci vârfuri de peste opt mii de metri, toate urcate fără a folosi oxigen suplimentar sau ajutor din partea şerpaşilor.
2013: Shisha Pangma (8.027 m) din Himalaya; a fost a patra încercare românească de a atinge vârful;
2011: realizează a doua ascensiune românească a vârfului Manaslu (8.156 m), la doar 17 zile după ce ajunge în tabăra de bază;
2008: reușește, în premieră românească, escaladarea muntelui Makalu (8.463 m), atingând astfel vârfurile a trei munţi de peste opt mii de metri în mai puţin de doi ani;
2007: urcă, tot în premieră românească, vârful Gasherbrum 1 (8.068 m) din Pakistan, pentru această realizare fiind numit de către Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă „Sportivul Anului 2007 la Alpinism de Altitudine“;
2006: odată cu ascensiunea vârfului Cho Oyu (8.201 m, al şaselea gigant al lumii), devenea cel mai tînăr alpinist român care a urcat un munte de peste 8.000 de metri.

Și alte expediții în 2013
În afară de Alex Găvan care a atins vârful Shisha Pangma, anul acesta, și alți alpiniști au pus piciorul pe vârfuri de peste 8.000 m.
19 iulie:  Alpiniştii Zsolt Török, Teo Vlad, Marius Gane, Aurel Sălăşan şi Bruno Adamcsek au reuşit să escaladeze Vârful Nanga Parbat din Himalaya (8.126 m), pe ruta Schell, al nouălea opt-miar al lumii, după o expediție care a durat o lună; au fost singurii care au rămas pe munte în ultima parte a traseului, după tragedia din 23 iunie, când 11 alpinişti străini au fost ucişi într-un atac terorist asupra taberei Diamir.
21 mai: Horia Colibășanu pune piciorul pe vârful Lhotse (8.516 m), al patrulea ca altitudine din Himalaya; în timpul acestei expediții, Colibășanu a fost implicat într-o revoltă a șerpașilor nepalezi, care au fost cât pe ce să îi linșeze pe colegii de drum.

Peste 8.000 m
În lume sunt 14 vârfuri de peste 8.000 de metri, variind între 8.027 m (Sisha Pangma) şi 8.850 m (Everest). Toate aceste vârfuri se află în Asia Centrală, în regiunile de graniţă dintre Nepal, India, Pakistan şi China, în munţii Himalaya şi Karakorum. Peste 95% dintre toate ascensiunile pe vârfuri de peste opt mii de metri sunt făcute cu ajutorul buteliilor de oxigen. La peste 7.000 m, aclimatizarea devine imposibilă, iar corpul uman începe uşor să moară cu fiecare clipă petrecută acolo, alpiniştii numind „zona morții“ tot ceea ce depăşeşte respectiva altitudine. La 8000 m, concentrația de oxigen din aer este de doar o treime din cea existentă la nivelul mării, iar supraviețuirea este posibilă doar o perioadă de timp extrem de scurtă.