Proiectul legislativ ajuns în posesia publicației „Lumea Justiției” prevede majorarea vârstei de pensionare, revizuirea metodei de calcul a pensiei și diminuarea procentului aplicat asupra venitului realizat la finalul carierei.
Cu toate acestea, judecătorii Curții Constituționale rămân exceptați de noile norme. Această excepție stârnește însă întrebări legate de un posibil acord între Guvern și Curtea Constituțională, menit să asigure trecerea proiectului prin testul de constituționalitate.
Se modifică condițiile de pensionare?
„Proiectul de lege propus de Guvernul României, prin care se modifică atât condițiile de pensionare, cât și cuantumul pensiilor judecătorilor și procurorilor, oferă indicii serioase, din punctul nostru de vedere, în legătură cu un posibil blat cu Curtea Constituțională a României, condusă de Simina Tănăsescu, astfel încât proiectul să fie declarat constituțional de către CCR”, notează sursa citată.
Conform proiectului, magistrații vor putea să se pensioneze la 65 de ani, având o vechime totală de 35 de ani, dintre care cel puțin 25 în magistratură, și vor beneficia de maximum 70% din venitul net obținut în ultima lună de activitate. În schimb, judecătorii CCR vor menține condițiile actuale: pensie egală cu 80% din indemnizația brută și pensionare după 25 de ani de vechime în domeniu, indiferent de vârstă, conform Legii 47/1992.
Creștere progresivă a vârstei de pensionare
Sursa mai sus citată precizează mai multe detalii, printre care:
- Pensia de serviciu pentru judecători și procurori: 55% din media indemnizațiilor brute și a sporurilor realizate în ultimele 60 de luni, cu un plafon de 70% din venitul net din ultima lună de activitate;
- Creștere progresivă a vârstei de pensionare, de la 47 de ani și 8 luni în 2025 până la 64 de ani în 2036;
- Excluderea din baza de calcul a sumelor ocazionale, precum prime sau diurne;
- Reguli similare pentru personalul auxiliar de specialitate, cu vechime minimă de 35 de ani;
- Păstrarea drepturilor actuale pentru cei pensionați sau care îndeplinesc condițiile înainte de 1 octombrie 2025.
Proiectul introduce și o perioadă de tranziție în care magistrații aflați deja în funcție pot valorifica până la 5 ani de activitate juridică în alte profesii (avocat, notar, consilier juridic etc.) pentru completarea vechimii necesare.
Un semnal de favoritism
Jurnaliștii de la „Lumea Justiției” subliniază că, prin exceptarea judecătorilor CCR, Guvernul riscă să transmită un semnal de favoritism. „Lumea Justiției” prezintă proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților:
„Art. I. – Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
-
Alineatul (1) al art. 211 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(1) Judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv magistratii-asistenti de la Curtea Constitutionala, precum si personalul de specialitate juridica prevazut la art. 221 alin. (1), cu o vechime totala in munca de cel putin 35 de ani, dintre care cel putin 25 de ani realizata numai in aceste functii, se pot pensiona la implinirea varstei standard de pensionare prevazuta de legislatia care reglementeaza sistemul public de pensii si pot beneficia de o pensie de serviciu in cuantum de 55% din baza de calcul reprezentata de media indemnizatiilor de incadrare brute lunare si a sporurilor pentru care au fost retinute contributii de asigurare sociala realizate in ultimele 60 de luni de activitate inainte de data pensionarii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii.
-
Alineatul (3) al art. 211 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(3) De pensia de serviciu beneficiaza, la implinirea varstei standard de pensionare prevazuta de legislatia care reglementeaza sistemul public de pensii, judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv magistratii-asistenti de la Curtea Constitutionala, precum si personalul de specialitate juridica prevazut la art. 221 alin. (1) cu o vechime totala in munca de cel putin 35 de ani, dintre care intre 20 si 25 de ani realizata numai in aceste functii. in acest caz cuantumul pensiei este micsorat cu 2% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseste din vechimea de 25 de ani in aceste functii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii.”