Judecătorii CCR au decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament prin refuzul Legislativului de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie în cazul asumării răspunderii Guvernului pe legea educaţiei.
Potrivit Curţii, moţiunea odată depusă, nu mai poate fi abandonată.
Se vor întruni Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
Ca urmare a deciziei CCR, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor trebui să tranşeze „la pachet” până cel târziu luni atât problema asumării răspunderii Executivului asupra legii Educaţiei Naţionale, cât şi cea a moţiunii de cenzură iniţiată de PSD în cazul asumării răspunderii Guvernului.
„Primul lucru pe care trebuie să îl facă Parlamentul este convocarea Birourilor Permanente reunite. Zilele următoare trebuie să ne întrunim pentru a lua notă şi a aplica deciziile CCR. Birourile Permanente vor trebui să constate că angajarea răspunderii este neconstituţională şi că trebuie rezolvată şi problema moţiunii de cenzură pentru a stinge acest conflict.
Din punctul meu de vedere, o moţiune de cenzură care se referă la o angajare a răspunderii neconstituţională nu are obiect. Dacă este nevoie să găsim o manieră formală de a ucide atât angajarea cât şi moţiunea de cenzură, eu cred că Birourile pot tranşa cele două probleme la pachet. Cel târziu lunea viitoare ar trebui să avem Birouri Permanente reunite”, a spus Geoană.
Judecătorii CCR s-au întrunit, miercuri, pentru a delibera asupra cererii premierului Emil Boc de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament privind proiectul Legii Educaţiei Naţionale. 

Te-ar putea interesa și: