Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) va deschide în Emiratele Arabe Unite o reprezentanţă ce va deservi întreaga zona a Golfului.

De asemenea, în cadrul unei misiuni economice în Emiratele Arabe Unite (EAU), Camera bucureşteana a lansat către camerele de comert emirateze invitaţia de a veni în România, la târgurile şi expoziţiile specializate organizate de Romexpo, aceasta fiind o cale de a intra pe piaţa românească.

Potrivit preşedintelui CCIB, Sorin Dimitriu, vor fi deschise, cu costuri minime, expoziţii permanente cu produse romaneşti în Emirate şi cu produse emirateze în România.

Din delegaţie au făcut parte reprezentanţi ai unor firme ce activează în domeniile:

 * echipamente electrice şi acţionări pentru platforme de foraj
 * logistică şi întreţinere pentru echipamente industriale şi medicale  * furnizare material lemnos şi executare construcţii
 * cercetare-dezvoltare în domeniul chimiei
 * furnizare resurse umane în domeniile petrol şi gaze, chimie şi petrochimie, energie
 * furnizare echipamente petrol şi gaze
 * servicii în domeniul producţiei de energie electrică
 * reprezentanţi ai unor camere de comerţ şi industrie.

EAU este cel mai important partener economic al României în Orientul Mijlociu şi Africa, o piaţă considerabilă pentru mărfurile româneşti şi un important punct de tranzit pentru exporturile româneşti către alte state din Golf.

Volumul schimburilor bilaterale a înregistrat, la sfarşitul anului 2008, peste jumătate de miliard de dolari, din care exporturile româneşti către EAU au reprezentat peste 462 milioane dolari, iar importurile din EAU – peste 60 milioane dolari.

 

Te-ar putea interesa și: