Achiziţia s-a desfăşurat prin intermediul Liberty Capital, un fond de investiții special înfiinţat de Dinu Patriciu și fostul premier al Georgiei, Vladimir Gurgenidze.

Conform raportului financiar pe 2010, publicat în februarie 2011, banca la care omul de afaceri Dinu Patriciu deține o proporție aproximativ 90% din acțiuni, a realizat un profit anual de aproape 2 milioane de euro (4,6 milioane  GEL ), după ce, în 2009, anul în care a fost preluată de omul român de afaceri avusese o pierdere de peste 2,2 milioane de euro (5,4 million GEL). Astfel, Patriciu a adus banca pe profit la doar un an după ce a cumpărat-o.

Conform istoricului de pe site-ul Liberty Bank (numele actual al băncii), imediat după preluarea din 2009, noul acționar a schimbat întreaga conducere a băncii, înseamnând nu mai puțin de 18 noi manageri.

În anul 2010, banca a trecut printr-o amplă campanie de rebranding și a lansat un card de credit cu cea mai mică dobândă de pe piața bancară georgiană.

Cu modelul mic.ro la bancă

Schimbările din banca georgiană nu s-au oprit aici. Patriciu a înființat un concept asemănător băcăniilor mobile mic.ro din România, însă aplicat sistemului financiar.

Astfel, din luna iulie sucursalele mobile ale Liberty Bank sunt reprezentate de 85 de minivanuri mobile, achiziționate special pentru acest scop.