Studiul EY analizează impactul pe care antreprenoriatul îl are asupra pieţei muncii şi cuprinde răspunsurile a 2.345 de antreprenori privind planurile legate de creşterea forţei de muncă. De asemenea, în cadrul studiului au fost chestionaţi 2.807 de tineri în legătură cu ambiţiile lor antreprenoriale, iar rezultatul arată că mai bine de jumătate dintre tineri (65%) doresc să devină antreprenori pe parcursul carierei.

În timp ce 47% dintre antreprenori se aşteaptă, la nivel global, la creşterea numărului de salariaţi în companiile lor, procentul creşte la 77% în rândul celor care au concurat în cadrul programului EY Entrepreneur Of The Year. Aceste procente contrastează cu planurile de angajare ale directorilor executivi din marile corporaţii, 29% dintre aceştia aşteptându-se la crearea de noi locuri de muncă în următorul an, conform studiului EY Global Capital Confidence Barometer, publicat recent.

"Economia globală îşi revine, dar într-un ritm lent. Antreprenorii pot reprezenta soluţia accelerării creşterii economice deoarece continuă să sfideze tendinţele globale, prin gradul mare de încredere în economie şi prin planurile de extindere a numărului de locuri de muncă. Iar studiul nostru arata acest fapt. De aceea, autorităţile ar trebui să lucreze împreună cu antreprenorii pentru a crea ecosistemele adecvate pentru susţinerea iniţiativei personale şi a afacerilor antreprenoriale", a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.

Creşterea numărului de locuri de muncă alimentată de încrederea în revenirea economică

Conform studiului, antreprenorii sunt optimişti în privinţa direcţiei economiei, 71% dintre ei având încredere în evoluţia pieţei interne, iar 66% în evoluţia economiei globale (în creştere de la 46% în studiul din 2014).

Cu toate acestea, există în mod clar diferenţe de percepţie. China (95%), India (90%) şi Orientul Mijlociu & Africa de Nord (MENA) (90%) au cea mai mare încredere în economia globală, în timp ce Franţa (52%), Australia (51%) şi Japonia (49%) prezintă cel mai mic grad de încredere – răspunsurile reflectând condiţiile economice din respectivele zone geografice.

Deşi optimişti, antreprenorii sunt conştienţi de riscurile existente, menţionând modificarea condiţiilor pieţei în care activează ca principala ameninţare la adresa afacerilor (31%) şi indicând instabilitatea de la nivel global ca un pericol potenţial la adresa afacerilor lor.

Procesul de selecţie şi angajare se extinde la nivel internaţional

Antreprenorii privesc tot mai mult dincolo de graniţele ţărilor lor pentru angajări. Pieţele emergente vor avea cea mai mare creştere de personal, iar cei recrutaţi din afara pieţei interne vor proveni cel mai probabil din MENA (74%), China (68%) şi India (63%).

Tinerii antreprenori sunt mai dispuşi să angajeze personal din afara ţării faţă de întreprinzătorii maturi, 69% dintre cei cu vârsta sub 35 de ani aşteptându-se să lanseze oferte de muncă la nivel global în anul următor.

Sectoarele economice cu cea mai mare probabilitate de a face angajări în afara graniţelor, în 2016, sunt energia regenerabilă (75%) şi biotehnologia/industria farmaceutică (74%), în timp ce serviciile profesionale (26%) şi transporturile şi turismul (15%) sunt sectoarele în care această probabilitate este cea mai mică.

Tinerii vor să devină antreprenori

Anul acesta a fost pentru prima dată când studiul a luat în considerare şi răspunsurile tinerilor, 2.807 tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani care studiază încă sau sunt activi în piaţa muncii ne-au dezvăluit care sunt aspiraţiile lor privind cariera şi ce loc ocupă antreprenoriatul în planurile lor. Mulţi dintre ei au ambiţii antreprenoriale, 65% dintre ei intenţionând să-şi lanseze o afacere proprie în viitor, 27% dintre ei intenţionând să facă asta imediat, iar 38% după ce vor lucra o vreme pentru un angajator. De altfel, un tânăr din patru (25%) a început deja să-şi schiţeze un plan de afaceri.

Tinerii români reflectă tendinţa de la nivel global. Astfel, conform studiului Barometrul educaţiei şi culturii antreprenoriale, realizat de EY în România la sfârşitul anului 2014, studenţii îşi doresc într-o proporţie majoritară (52%) să înceapă o afacere în următorii ani. 86% dintre ei sunt dispuşi să îşi asume riscuri pentru a deveni antreprenori, iar 57% ar prefera să fie antreprenori şi nu manageri într-o companie.

Este de remarcat că, la nivel global, tinerii cu ambiţii antreprenoriale pun cel mai mare preţ pe îndrumările şi sprijinul primit din partea antreprenorilor maturi. Stagiile de practică în companii antreprenoriale şi mentoratul primit din partea antreprenorilor de succes sunt văzute drept cele mai eficiente modalităţi de învăţare şi înţelegere a antreprenoriatului (39%).

Finanţarea este cea mai mare barieră

În topul obstacolelor în realizarea propriilor idei de afaceri, tinerii indică lipsa accesului la finanţare şi factorii economici negativi (cu un procent de 43% dintre respondenţi). Alte bariere sunt concurenţa (25%) şi lipsa de încredere în sine (25%). Tinerii români indică în studiul realizat la nivelul României în 2014 lipsa capitalului de început, teama de eşec şi situaţia economică incertă ca top 3 obstacole pentru a începe propria afacere.