Așadar, potrivit studiului, 88,23% dintre respondenți consideră că securizarea datelor este importantă sau extrem de importantă, procentul celor care susțin că acest aspect nu este deloc important fiind foarte scăzut (1,26%). Cu toate acestea, aproape jumătate dintre angajați (48,70%) apreciază că măsurile de securitate aplicate în cadrul companiilor asigură doar parțial securitatea datelor.

Mai mult de jumătate dintre persoanele chestionate au afirmat că lucrează zilnic cu informații sensibile (58,93%) și folosesc soluții cu criptare pentru protecția datelor transferate (57,81%). Cele mai utilizate metode de transfer al datelor sensibile din cadrul companiilor sunt serviciile cloud securizate (34,27%), stick-urile USB fără criptare (24,18%) și stick-urile USB cu criptare (22,85%).

De asemenea, studiul a relevat că cel mai recunoscut brand furnizor de stick-uri USB cu criptare este Kingston, mai mult de jumătate dintre respondenți (57,6%) desemnându-l ca prima opțiune în materie de stick-uri cu criptare. Un element care confirmă necesitatea de informare asupra soluțiilor de criptare în rândul respondenților este cunoașterea limitată a prevederilor directivei europene cu privire la protecția datelor (GDPR), doar 32% fiind familiarizați cu acestea, două treimi (67,69%) declarând că nu cunosc prevederile directivei.

Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) adoptat de Comisia Europeană va intra în vigoare din 25 mai 2018 și va pune capăt fragmentării actuale a normelor UE în materie de protecție a datelor. În același timp,  pachetul de reformă va crea cadrul implementării unor politici de securitate care să protejeze datele sensibile și care sunt conforme cu GDPR.

„Gradul de sofisticare al atacurilor cibernetice a evoluat semnificativ în ultimii ani, iar majoritatea companiilor încă nu au strategii de protecție a datelor: cine are acces la date, la ce tip de date şi pe ce cale. Breșele de securitate pot fi prevenite cu ajutorul tehnologiei și a unor politici pentru circulația sigură a datelor, criptarea fiind una dintre ele. Kingston a dezvoltat soluții de criptare a stick-urilor USB, care oferă un grad sporit de securitate a datelor, o mai mare flexibilitate a angajaților și posibilitatea gestionării dispozitivelor”, a declarat Gabriel Gîdea, director de dezvoltare Kingston Technology România și Bulgaria.

Conform cercetării, încrederea generală în măsurile de securizare utilizate de companiile care procesează datele clienților (rețele de socializare, furnizori de servicii online, companii telecom, instituții publice etc.) este moderată. Astfel, doar 52,28% dintre participanții la studiu au afirmat că au încredere „într-o oarecare măsură” în politicile de securitate utilizate de companiile care procesează datele clienților, iar 28,03% dintre aceștia s-au declarat sceptici în privința măsurilor de securizare a datelor folosite de către aceste companii.

Atacurile cibernetice agresive din ultimii ani au determinat și necesitatea adoptării unor strategii de securitate adecvate amenințărilor actuale. Astfel, în opinia respondenților, bugetele dedicate securității digitale vor crește moderat în următorii 5 ani (47,02%), 37,42% declarând că acestea vor crește semnificativ. Pe de altă parte, 13,59% dintre respondenți anticipează că bugetele amintite vor stagna, iar 1,96% se așteaptă la scăderi ale bugetelor pentru securizarea datelor companiei pentru care lucrează.

Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 1.427 de respondenți, reprezentativ urban, la nivel național. La sondaj au participat persoane a căror activitate profesională se desfășoară la birou.