Câteva sute de muncitori din combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş vor intra, peste două zile, în şomaj tehnic pentru o perioadă de două luni.

Vicepreşedintele Sindicatului „Alternativa 2002” din Azomureş, Maria Dăndărău, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că decizia a fost comunicată de patronat în cursul unei întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor, iar acum se calculează, pe secţii, numărul celor care vor fi afectaţi de această măsură, adăugând că este vorba de câteva sute de persoane.

„Ar trebui să fie în jur de şase sute de oameni, dar unii sunt în concedii medicale şi nu pot fi trimişi în şomaj tehnic, alţii, 150 de necalificaţi, au fost trimişi deja”, a spus Dăndărău.

Potrivit Mariei Dăndărău, combinatul funcţionează la jumătate din capacitate de câteva luni, însă de la unele secţii au fost trimişi, în primă fază, în şomaj tehnic, doar muncitorii necalificaţi, cei calificaţi fiind chemaţi la lucrări de reparaţii, aceştia urmând să intre şi ei, din 20 mai, în şomaj tehnic.

„Oricum, de două luni funcţionăm la jumătate din capacitate. Secţia de îngrăşăminte chimice complexe (NPK) rămâne închisă, la fel şi secţiile care depind de ea – Amoniac, Acid. Iniţial au fost trimişi în şomaj tehnic necalificaţii, acum urmează şi ceilalţi. Au terminat reparaţiile, vor pleca în şomaj tehnic timp de două luni, din 20 mai. Nu ştim încă numărul exact al celor afectaţi de decizie, se calculează pe secţii”, a spus Dăndărău.

Potrivit acesteia, cel mai probabil, muncitorii vor sta în şomaj tehnic până în 31 iulie, dacă nu vor exista comenzi la combinat. Ei vor putea, însă, să întrerupă perioada de şomaj tehnic, pentru efectuarea concediului de odihnă.

În urma discuţiilor de luni, s-a stabilit că muncitorii vor beneficia în continuare de primele negociate, însă majorările salariale vor fi acordate doar în funcţie de posibilităţi.

Dăndarău a spus că patronatul s-a angajat să nu recurgă la concedieri colective.

Producătorul de îngrăşăminte chimice estimează pentru acest an venituri în scădere cu 37,8%, de la 1,35 miliarde lei la 839,5 milioane lei, şi un profit net de 7,4 milioane lei, mai mic de 6,8 ori faţă de câştigul de 50,5 milioane lei de anul trecut.

Compania este controlată indirect de investitori turci, care deţin prin firma Transworld Fertilizers Holding, înregistrată în Luxemburg, 55,97% din acţiuni. În şedinţa bursieră de luni acţiunile Azomureş au scăzut cu 7,83%, la 0,2 lei pe unitate. Capitalizarea companiei este de 105,2 milioane de lei la această cotaţie.

SURSA: Mediafax