Cele mai multe maşini sunt înmatriculate în Bucureşti (1,17 milioane unităţi), în timp ce în Cluj şi Timişoara numărul acestora trece de 200.000.

Potrivit datelor oficiale, în alte 15 judeţe existau, la 31 decembrie 2010, peste 100.000 de maşini înmatriculate, iar în rest numărul acestora se situa, în medie, la 50.000 de unităţi.

Din totalul maşinilor înmatriculate la nivel naţional, în 2010, un număr de 3.221.317 unităţi (63%) sunt pe benzină, iar restul de 1.944.333 unităţi (37%) pe motorină.

De asemenea, la nivel naţional erau în circulaţie peste 638.000 de vehicule noi sau cu o vechime de sub doi ani, în timp ce mai bine de 932.000 de unităţi erau mai vechi de peste 20 de ani.

Cea mai mare parte a vehiculelor aflate în trafic, în 2010, respectiv 1.289.634 unităţi, se încadrau în intervalul de vechime 6-10 ani.

În funcţie de tipul de vehicul, cele mai numeroase au fost, anul trecut, autoturismele (4.307.290 unităţi), urmate de autoutilitare (486.373) şi remorcile (172.540).

Conform DRPCIV, la nivel naţional mai sunt înmatriculate aproape 70.000 de automobile mixte, circa 67.000 de semiremorci, peste 66.000 de autospeciale, dar şi 53.201 motocicluri.
SURSA: Agerpres