Fenomenul deşertificării capătă amploare în sudul Spaniei.

„Plouă tot mai puțin din cauza schimbărilor climatice. Iar atunci când plouă, toarnă cu găleata. Așa că trebuie să folosim eficient apa pentru a face agricultură în mod sustenabil”, spune fermierul Miguel Ángel Gomez.

Mulți fermieri nu și-au schimbat încă modul de a gândi și risipesc apa prețioasă. Mare parte din producția de salată ajunge la export, iar cantități mari de apă sunt pur și simplu irosite. Miguel Angel Gomez spune că acest lucru trebuie să se schimbe rapid.

„Nu poți să uzi pur și simplu câmpurile fără a optimiza folosirea apei. Mare parte se pierde aici”, arată fermierul, conform Digi24.

Schimbările climatice, efect dezastruos

În sudul țării sunt deja regiuni semiaride, iar schimbările climatice își fac simțit efectul. Seceta este la ordinea zilei, iar apa a devenit un bun rar în multe părți ale Spaniei.

La două sute de kilometri nord-est, lângă Murcia, lucrurile par să fie în regulă. Deocamdată. Timp de secole, fermierii din zonă și-au udat din belșug plantațiile de lămâi folosind mici canale. La fel procedează și José Esquiva. Dar știe că lucrurile nu mai pot continua așa.

„Lipsa apei pune totul în pericol. Aveți grijă de lămâi tot timpul anului și vă puteți trezi în situația de a vă pierde recolta. Trebuie să te pui în pielea fermierilor”, spune fermierul José Esquiva.

Care este principalul vinovat

Juan de Dios Hernández de la asociația regională a fermierilor crede că țările puternic industrializate precum Germania trebuie să facă ceva în privința asta. El spune că atât timp cât refuză să respecte Acordul Climatic de la Paris, toate țările sunt de vină pentru că Spania devine din ce în ce mai fierbinte și mai uscată.

„Cu toții trebuie să oprim asta, pentru că ne va afecta pe toți. Dacă producătorii de citrice din Spania sunt afectați de schimbările climatice, acest lucru va afecta și Germania. Dacă se vor pierde plantații întregi, prețurile vor crește”, spune Juan de Dios Hernandez, de la Asociația Fermierilor din Murcia.

Avocado, mai profitabil decât măslinii

Cei mai mulți consumatori europeni se bazează pe bunuri ieftine. Sunt puțini cei pregătiți să plătească prețuri mai mari pentru metode agricole sustenabile, de aceea, unii fermieri apelează la culturi mai profitabile precum avocado. Aici, în Málaga, avocado înlocuiește rapid măslinii tradiționali, un lucru ce o întristează pe Almudena Martín. Vecinul ei și-a tăiat deja livada ca să planteze arbori de avocado, chiar dacă aceștia au nevoie de mult mai multă apă, potrivit digi24.ro.

Plantațiile de avocado se răspândesc din ce în ce mai mult, au ajuns la o altitudine de peste cinci sute de metri. Dar în zonă e o lipsă mare de apă. Nu suntem la tropice, unde plouă în fiecare zi”, arată fermiera Almudena Martín.

Culturile de avocado, prietenoase cu mediul

Asociația fermierilor de avocado respinge aceste critici. Directorul ei, Enrique Colilles, susține chiar că plantațiile spaniole de de avocado au un impact mai mic asupra mediului decât cele din alte țări.

„Emisiile de dioxid de carbon sunt mult mai mici decât atunci când fructele de avocado sunt transportate din Mexic în Germania”, spune Enrique Colilles, director Asociația Fermierilor de Avocado.

Prețuri mai mari pentru europeni, dorința spaniolilor

Spania are o piața care determină aprovizionarea și, prin urmare, practicile agricole – nu climatul.

Fermierii trebuie să își adapteze urgent plantațiile la temperaturi extreme, spune Miguel Ángel Gómez. El măsoară umiditatea solului, experimentează noi forme de cultivare și lasă deliberat plantele să crească în jurul migdalilor săi.

Lăstărișul de sub migdali face solul mai fertil, previne eroziunea și permite absorbția mai bună a apei”, explică fermierul.

Însă în multe locuri, e aproape prea târziu. El crede că Spania va putea face față situației doar printr-o cooperare la nivel mondial. Și doar atunci când clienții din Germania și din alte părți vor accepta prețuri mai mari, fermierii vor putea cultiva sustenabil.

„Toate țările Uniunii Europene, structurile administrative, consumatorii…toată lumea poate contribui la îmbunătățirea situației”, spune Miguel Ángel Gomez.

Numai că timpul se scurge. Dacă Europa nu implementează curând practici agricole mai durabile pentru a încetini schimbările climatice, avansul zonelor aride nu va mai putea fi oprit în Spania.