Apa minerală conține o serie de săruri care sunt benefice organismului dar în același timp ne poate balona și afecta rinichii. De aceea medicii recomandă să nu bem numai apă minerală, iar sifon niciodată!

Sărurile din apa minerală sunt foarte bune pentru rehidratarea organismului mai ales pe timp de vară și în plus potoleşte mai repede setea. La fel ca şi apa plata, cea minerală nu are calorii şi nu îngraşă. Cu toate acestea, băuturile cu acid pot avea efecte neplăcute.

„Băuturile carbogazoase pot afecta stomacul dacă sunt consumate în fiecare zi. Practic, încet şi sigur erodează stomacul. Apar întâi arsurile, după care gastrita. Dacă durerile sunt ignorate şi se consumă în continuare băuturi acidulate atunci se poate ajunge şi la ulcer. În plus băuturile acidulate balonează foarte tare. Acest efect neplăcut îl are şi sifonul sau apa minerală”, spune medicul internist Florin Tudor.

Evitați să beți zilnic și niciodată sifon

Apa minerală, chiar dacă nu are chimicale precum sucurile, dacă este consumată zilnic afectează rinichii. De asemenea, trebuie evitată apa îmbogăţită cu dioxid de carbon, adică sifonul.

„Băuturile acidulate afectează în timp rinichii şi puteţi face nisip sau chiar pietre. Acest efect îl are şi apa minerală. Chiar dacă nu îngraşă şi nu are chimicale cum au sucurile, conţine foarte multe săruri. Este dovedit ştiinţific că sărurile afectează rinichii. De aceea nu este recomandat să beţi doar apă minerală. Consumaţi şi apă plată. De asemenea când alegeţi apa minerală fiţi atenţi la etichetă. Evitaţi apa care este îmbogăţită cu dioxid de carbon şi alegeţi apă minerală naturală. Recomandat este să alegeţi o apă mai puţin acidulată dacă o consumaţi zilnic”, mai spune medicul.

Sifonul nu este decât apă cu acid

Apa minerală nu trebuie confundată cu sifonul. Acesta din urmă nu conține mineralele prezente în apa minerală naturală.

„Să nu confundaţi apa minerală cu cea carbogazoasă (cunoscută la sifon). Aceasta din urmă are doar acid şi nu conţine mineralele pe care le are apa minerală clasică. În concluzie sifonul nu este decât apă cu acid şi nu trebuie consumat absolut deloc, chiar dacă pe vremuri era extrem de popular în lipsă de altceva”, mai spune specialistul, conform Adevărul.


Te-ar putea interesa și: