Câți litri de apă trebuie să bem, de fapt, într-o zi? Medicii nutriționiști au demontat mitul celor 2 litri de apă
SURSA FOTO: Dreamstime - femei care bea apă plată
Doi litri de apă pe zi sau mai mult? Regula pe care o auzim atât de des nu se potrivește, de fapt, tuturor. Necesarul de lichide se schimbă în funcție de organism, vreme și activitate, iar unele dintre cele mai cunoscute mituri despre hidratare pot induce în eroare. Nutriționista Alexandra Căpățînă ne explică ce trebuie să știm.
Nu există o cantitate de apă potrivită pentru absolut toate persoanele
În alimentație circulă numeroase mituri prezentate ca adevăruri universale: trebuie să bem doi litri de apă pe zi, cafeaua deshidratează sau este obligatoriu să recuperăm seara lichidele pe care nu le-am consumat în timpul zilei. Nutriționista Alexandra Căpățînă ne explică de ce necesarul de hidratare diferă de la o persoană la alta și ce contează cu adevărat.
Alexandra Căpățînă a explicat, pentru caloria.ro, că nu există o cantitate de apă potrivită pentru absolut toate persoanele deoarece necesarul de hidratare diferă în funcție de mai mulți factori. Regula celor doi litri pe zi poate reprezenta un reper simplu, însă cantitatea de lichide de care are nevoie organismul este influențată de greutate, nivelul de activitate fizică, temperatură, umiditate, alimentație și vârstă, dar și de anumite situații fiziologice sau afecțiuni.
Nutriționista atrage atenția că, atunci când vorbim despre hidratare, nu trebuie luate în calcul doar paharele cu apă plată consumate într-o zi. La aportul total de lichide contribuie și apa minerală, ceaiul și cafeaua, dar și alimentele consumate.
Fructele și legumele bogate în apă, supele și alte preparate contribuie, la rândul lor, la hidratarea organismului. Prin urmare, necesarul zilnic nu trebuie privit exclusiv prin prisma cantității de apă băută.
Cafeaua consumată în cantități moderate nu provoacă deshidratare
Un alt mit abordat de Alexandra Căpățînă este cel potrivit căruia cafeaua ar deshidrata organismul. Ea explică faptul că o cafea consumată în cantități moderate nu duce automat la deshidratare. Cofeina poate avea un ușor efect diuretic, în special atunci când este consumată în cantități mari, însă studiile arată că un consum moderat de cafea poate contribui și la aportul zilnic de lichide.
Ca reper practic, necesarul poate fi estimat pornind de la aproximativ 30–35 de mililitri de lichide pentru fiecare kilogram de greutate corporală. Totuși, nutriționista consideră că acest calcul nu trebuie transformat într-o regulă valabilă pentru toată lumea.
Nevoile de hidratare pot fi diferite, de exemplu, pentru o persoană care face sport și transpiră mult într-o zi călduroasă de vară, comparativ cu cele ale unei persoane sedentare care petrece cea mai mare parte a zilei într-un mediu răcoros. Nu este necesar ca seara să fie consumată dintr-o dată toată cantitatea de apă care a fost omisă în timpul zilei. Alexandra Căpățînă recomandă ca lichidele să fie distribuite pe parcursul zilei și ca oamenii să fie atenți la semnalele transmise de propriul organism.
caloria.ro: – Trebuie să bem doi litri de apă în fiecare zi? Sau necesarul diferă de la o persoană la alta?
Alexandra Căpățînă: – Nu există o cantitate de apă potrivită pentru absolut toată lumea. Necesarul de hidratare diferă de la o persoană la alta. Cei doi litri pe zi pot fi un reper simplu, dar necesarul nostru este influențat de greutate, nivelul de activitate fizică, temperatură, umiditate, alimentație, vârstă, dar și de anumite situații fiziologice sau afecțiuni. Și mai este un lucru important, atunci când vorbim despre hidratare, nu vorbim exclusiv despre paharele de apă plată pe care le bem într-o zi. La aportul total de apă contribuie și apa minerală, ceaiul, cafeaua, dar și alimentele pe care le consumăm.
Fructele și legumele bogate în apă, supele sau alte preparate contribuie și ele la hidratarea organismului. Inclusiv în cazul cafelei avem un mit destul de răspândit. O cafea consumată în cantități moderate nu ne deshidratează automat. Cofeina poate avea un ușor efect diuretic, mai ales în cantități mari, însă studiile arată că un consum moderat de cafea poate contribui și el la aportul zilnic de lichide. Ca reper practic, putem porni și de la aproximativ 30–35 ml de lichide/kg corp, dar nu aș transforma acest calcul într-o regulă valabilă pentru toată lumea.
O persoană care face sport și transpiră mult într-o zi călduroasă de vară va avea alte nevoi față de o persoană sedentară care petrece cea mai mare parte a zilei într-un mediu răcoros. Și nu este nevoie să recuperăm seara, dintr-o dată, toată apa pe care am uitat să o bem peste zi. Este mult mai practic să distribuim lichidele pe parcursul zilei și să fim atenți și la semnalele corpului nostru. Așadar, mai degrabă recomand să ne concentrăm să ne hidratăm suficient pentru nevoile organismului nostru și pentru contextul în care ne aflăm, nu să bifăm doi litri pe zi.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.