Investigaţia declanşată de Consiliul Concurenţei pe piaţa asigurărilor va dura 1 an şi jumătate – doi ani, iar dacă sunt dovezi suficiente care să demonstreze încălcarea regulilor de concurenţă sancţiunile vor fi cuprinse între 0,5% şi 10% din primele încasate de fiecare companie în parte, în anul anterior, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Consiliul Concurenţei a declanşat, din oficiu, o investigaţie privind posibila încălcare a regulilor naţionale şi comunitare de concurenţă de către Media Xprimm, UNSAR, societăţile de asigurare membre UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România – n.r.), precum şi alte societăţi de asigurare, potrivit unui comunicat al autorităţii române de concurenţă remis astăzi presei.

"Momentan nu am constatat nereguli, abia am deschis investigaţia. S-au făcut inspecţii inopinate la sediul principalelor companii şi, pe baza mandatului judecătoresc, am ridicat o serie de documente. Va fi o investigaţie de durată. Ne aşteptăm să dureze un an jumate – doi. Aceasta este durata unei investigaţii în domeniul Concurenţei. Suspiciunea este că, prin intermediul UNSAR, avea loc un schimb de informaţii comerciale sensibile: date comerciale recente privind vânzările, tarifele, produsele vândute, clienţii cărora le-au fost vândute. Genul acesta de informaţii, circulând între concurenţi, permite estimarea strategiei pe care o firmă o va avea şi, în felul acesta, companiile îşi pot coordona comportamentul, reducând presiunea concurenţială, presiunea pe care o au ele de a oferi produse cât mai atractive şi la preţuri cât mai mici către clienţii lor", a menţionat Chiriţoiu.

Acesta a subliniat că sancţiunile se pot ridica la 10% din cifra de afaceri pe anul anterior. 'În cazul firmelor de asigurări, vorbim de maximum 10% de primele încasate de ele în anul anterior şi minimum 0,5%', a precizat preşedintele Consiliului Concurenţei. Acesta a adăugat că, în ceea ce priveşte Media Xprimm, se suspectează că 'prin produsele care erau oferite de această companie, nu cele date fără plată, ci cele vândute pe bază de abonament' se distribuiau 'aceste informaţii sensibile, care permiteau coordonarea comportamentului pe piaţă'. 'Exista un mecanism prin care unii aflau mai devreme informaţiile', a mai spus Chiriţoiu.

Investigaţia poate dura chiar şi mai mult de un an

'Durata medie a investigaţiilor este de 1 an jumătate – doi, începând din această lună. Am ridicat o serie de documente. În cazul în care echipa de investigaţie crede că sunt dovezi suficiente, va avea loc o procedură numită audiere, care seamănă cumva cu un proces. Toate companiile vor primi raportul pe investigaţie, vor avea minim o lună la dispoziţie ca să îl studieze, să răspundă acuzaţiilor aduse – după care vor veni în faţa mea şi a colegilor mei din plenul Consiliului Concurenţei – şi va avea loc o audiere. După aceasta, urmează ca plenul, adică eu şi colegii mei să luăm decizia dacă îi sancţionăm sau nu. Decizia noastră, evident, poate fi atacată ulterior în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti şi la Înalta Curte de Justiţie', a adăugat Chiriţoiu.

Sursa: AGERPRES