Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 ar putea suferi o modificare semnificativă comparativ cu ediția precedentă. Astfel, se ia în considerare includerea acumulatorilor pentru stocarea energiei în cadrul acestui program. Aceste detalii au fost oferite de președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu Neculaescu.

El a arătat că, începând de anul acesta, s-ar putea ca finanțarea să acopere și costul acumulatorilor, alături de panourile fotovoltaice. Această opțiune ar putea conduce la o creștere a sprijinului oferit de AFM și a contribuției beneficiarilor. Instalarea acumulatorilor ar urma să fie opțională.

Includerea în program a acumulatorilor pentru stocarea energiei

Neculaescu a explicat că se vor realiza simulări pentru a evalua impactul financiar al includerii acumulatorilor în program.

”Pentru anul 2024, deși inițial nu gândisem și un sistem de acumulatori, acum vom începe să calculăm să vedem ce înseamnă și finanțarea de acumulatori în noua sesiune de Casa Verde Fotovoltaice. Odată cu panourile fotovoltaice, cred că ar fi bine să finanțăm și acumulatori pentru aceste panouri.

Vom face niște simulări în zilele următoare și vom lua o decizie, să vedem dacă pentru anul 2024 vom finanța inclusiv acumulatori”, a spus acesta.

Laurențiu Neculaescu
Laurențiu Neculaescu, șef AFM / SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Se va face o evaluare a impactului financiar

Costul acestora fiind considerabil, este posibil să fie necesară o ajustare a contribuției persoanelor fizice participante la program. Astfel, dacă beneficiarii doresc să beneficieze și de acumulatori, contribuția lor ar putea fi puțin mai mare.

Decizia finală cu privire la includerea acumulatorilor în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 va fi luată după analizarea rezultatelor simulărilor și evaluarea impactului financiar.

„Costul acumulatorilor este destul de ridicat, nu sunt ieftini, și aici trebuie să facem o simulare să vedem dacă ne încadrăm în aceeași contribuție de 2.000 de lei pe care o avem la programul din 2023, sau va trebui să mărim un pic și contribuția persoanei care participă la program, astfel încât să asigurăm o finanțare la cât mai mulți oameni.

Atunci, contribuția persoanei fizice s-ar putea să fie un pic mărită dacă dorește să își pună și acumulator. Cred că o să fie o chestie opțională”, a precizat Laurențiu Neculaescu într-un interviu la DCNews.

AFM vine cu detalii despre depunerea cererilor pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024

Potrivit informațiilor furnizate de șeful AFM, depunerea cererilor pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 este programată să înceapă în perioada august-septembrie.

În ceea ce privește condițiile de participare, acestea urmează să rămână neschimbate. Ar putea exista o excepție. E vorba de posibila adăugare a finanțării pentru acumulatori.

Conform acestuia, documentele necesare vor fi aceleași ca și în edițiile anterioare ale programului. Acestea sunt:

  • un certificat fiscal care să ateste că solicitantul nu are datorii la bugetul local și la bugetul consolidat,
  • un extras de carte funciară care să dovedească proprietatea asupra locuinței respective
  • un act de identitate valabil

”Noi estimăm că undeva în august-septembrie vom demara sesiunea pentru 2024. Condițiile de participare vor rămâne aceleași, doar probabil vom adăuga această parte de acumulatori la finanțare.

În rest nu se modifică nimic, documentele vor rămâne aceleași: certificat fiscal că persoana nu are datorii la bugetul local și la bugetul consolidat, extrasul de carte funciară care să dovedească că este proprietar pe locuința respectivă și buletinul”, a mai subliniat Neculaescu.