Liviu Dragnea: Carmen Dan este una dintre propunerile pentru funcţia de premier

Liviu Dragnea: Carmen Dan este una dintre propunerile pentru funcţia de premier
Publicat de Valentin Vioreanu la 26 iunie 2017, 11:44

Carmen Dan este una dintre propunerile pentru funcţia de premier, a precizat luni preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, el precizând faptul că PSD şi ALDE au majoritate în Parlament şi că acest lucru a fost demonstrat la votul asupra moţiunii de cenzură, potrivit AGERPRES.

Liderul PSD a menţionat că nu se pune problema să ‘joace pe poziţii de forţă’ şi că este important ca PSD să rămână unit.

‘A fost una dintre propuneri (n.r. – Carmen Dan) şi de aia am rugat-o să vină să discutăm. (…) Cred că este important ca PSD-ul să rămână unit şi a arătat că este unit, chiar dacă am trecut printr-o perioadă foarte dificilă, şi guvernul nou să recupereze întârzierile care din păcate nu se opresc doar la acele întârzieri prezentate, ci la efectele lor. Avem majoritate, s-a probat la moţiune, totuşi. E o aritmetică simplă’, a declarat Dragnea înaintea reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD, care urmează să valideze un candidat pentru poziţia de prim-ministru.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.