Într-un interviu acordat cu ocazia aniversării a 80 de ani de la crearea Nissan, Carlos Ghosn a promis că tot ceea ce a făcut în cei 12 ani în care s-a aflat în fruntea constructorului japonez ‘este posibil şi la Renault’.

‘Este nevoie de timp. Dacă aş fi făcut ceea ce am făcut la Nissan în mijlocul unei crize similare cu cea pe care Europa a înregistrat-o în ultimii cinci ani pot să vă asigur că rezultatele nu ar fi fost aceleaşi. În cazul Renault ultimii cinci ani nu au fost foarte uşori. Acestea fiind zise, Renault are un bilanţ sănătos şi va ieşi din criză mai puternic decât a intrat’, a apreciat Ghosn.
‘Renault trebuie comparat cu egalii săi: Fiat, PSA, Ford Europe, Opel. Cu ieşirea din criză care se profilează în prezent în Europa cred că în 2015 – 2016 veţi vedea un Renault mai puternic decât era la intrarea în criză în 2007’, a adăugat Ghosn.

Renault deţine, în prezent, 43,4% din acţiunile Nissan, care la rândul său deţine 15% din acţiunile Renault. De la fuziunea lor, în 1999, cei doi parteneri derulează o serie de achiziţii comune pentru a reduce costurile. Carlos Ghosn ocupă postul de director general atât la Renault cât şi la Nissan.

Renault are trei uzine în America Latină, în Argentina, Brazilia şi Columbia, pe lângă cele şase uzine din Franţa. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Sursa: Agerpres