Care sunt produsele din carne care au cele mai multe E-uri

Care sunt produsele din carne care au cele mai multe E-uri
Publicat de Diana State State la 24 decembrie 2014, 18:32

Circa 40% din produsele de tip şuncă de Praga verificate de Protecţia Consumatorului conţin opt E-uri, potrivit unui comunicat transmis de instituţie.

Asociaţia Natională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – A.N.P.C.P.P.S. România – InfoCons a realizat studiul pe produsele tip şuncă de Praga ce se regăsesc pe piaţa autohtonă.

În cadrul studiului au fost analizate cinci produse tip şuncă de Praga, achiziţionate în mod aleatoriu şi anonim în luna septembrie 2014. Ca urmare a realizării acestui studiu a reieşit faptul că, în ceea ce priveste numărul de E-uri, din cele 5 de tipuri de produse analizate: 40 % din produsele analizate au în conţinut 8 E-uri; 20 % din produsele analizate au în conţinut 6 E-uri; 20 % din produsele analizate au în conţinut 5 E-uri; 20 % din produsele analizate au în continut 2 E-uri.

Numarul de E-uri conţinute în produsele supuse studiului variază între 2 si 8 E-uri . Produsele tip şuncă de Praga care au stat la baza studiului au ca distribuitor/producător următoarele companii: S.C Aldis SRL, S.C Angst Romania, Meda Prod 98 S.A Bucuresti, Cristim 2 Prodcom SRL Bucuresti, S.C Caroli Foods Group SRL Arges.

Doar 80% din produsele analizate au menţionat pe etichetă valoarea energetică. Studiul face parte dintr-un proiect de monitorizare a produselor şi serviciilor comercializate pe piaţa românească, derulat de Asociaţia Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.