Care sunt cele mai valoroase grupuri auto din lume

Care sunt cele mai valoroase grupuri auto din lume
Publicat de CAPITAL la 2 mai 2011, 16:48

Toyota se menține în poziția de lider mondial al producătorilor auto în privința valorii de piață. La sfârșitul lui 2010, valoarea companiei nipone la bursă a atins, conform unui raport al Renault, 102 miliarde de euro.

Pe locul secund din acest punct de vedere se clasează grupul Daimler a cărui valoare este de circa 53,8 miliarde de euro, iar ultima treaptă a podiumului este ocupată de Honda cu 53,5 miliarde de euro.
Clasamentul este completat, în ordine, de germanii de la Volkswagen, compania Ford și BMW. Este interesant de observat că, în timp ce primele două clasate și-au păstrat poziția încă din 1999, Honda a urcat în acest răstimp de pe locul cinci pe trei.
În același timp, Ford, care ocupa a treia treaptă a podiumului în 1999 cu o valoare de 59,8 miliarde de euro, a căzut pe cinci având la sfârșitul anului trecut o valoare de doar 42,5 miliarde de euro. Dacă în 1999 se afla pe poziția a patra cu o valoare de 52,5 miliarde de euro, gigantul american General Motors nu se mai află acum printre primele zece grupuri auto mondiale.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.