Acţionarii Rompetrol Rafinare (RRC) au subscris acţiuni de 329,49 milioane lei la majorarea capitalului social al companiei, sub valoarea programată, de 450 milioane lei.

În perioada de subscriere au fost cumpărate 3,294 miliarde de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei, se arată într-un comunicat al companiei transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti.

Astfel, capitalul social va fi suplimentat la 2,439 miliarde lei, de la valoarea actuală de 2,109 miliarde lei.

Un număr de 1,205 miliarde de acţiuni care nu au fost subscrise au fost anulate.

Anterior majorării de capital, KazMunaiGaz deţinea prin The Rompetrol Group 98,63% din acţiunile Rompetrol Rafinare.

La finalul lunii iunie acţionarii Rompetrol Rafinare au aprobat o majorare de capital de 450 milioane lei, iar cu fondurile obţinute să fie plătită o parte din datoria pe care compania o are către stat. Totuşi, Ministerul Finanţelor Publice a contestat în instanţă deciziile acţionarilor privind suplimentarea capitalului.

Consiliul de Administraţie al companiei a convocat pentru 15 septembrie AGA la Rompetrol Rafinare, printre punctele de pe ordinea de zi aflându-se şi posibilitatea revocării decizia de majorare de capital.

The Rompetrol Group, deţinut integral de KazMunaiGaz din Kazahstan, trebuie să ramburseze 2,4 miliarde de lei în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, angajate printr-o emisiune de obligaţiuni de stat din anul 2003. În octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.

Rompetrol Rafinare a răscumpărat pe 9 august obligaţiuni în valoare de 54 milioane euro de la statul român printr-un credit de la acţionarul majoritar, potrivit materialelor explicative pentru AGA din septembrie.

SURSA: Mediafax