Medicamentele au fost găsite la cabinetele unor medici vizaţi de această anchetă a DNA. Sursele au precizat că unele erau foarte scumpe – de exemplu, o fiolă ar costa 20.000 de lei.

Anchetatorii au mai găsit şi documente legate de sejururile făcute de medici şi care ar fi fost suportate de firme farmaceutice, în schimbul prescrierii unor medicamente mai scumpe produse sau distribuite de acestea.

Procurorii au ridicat laptopuri şi calculatoare care aparţin persoanelor implicate, au adăugat sursele.

În acest dosar, marţi au fost efectuate percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, faptele fiind săvârşite în perioada 2012 – 2015, conform DNA.

Sursele arată că ar fi implicaţi şefi de clinici şi secţii de oncologie, medici specialişti oncologi, coordonatori şi responsabili ai Programului Naţional de Sănătate – subprogramul oncologie.

Aceleaşi surse au susţinut că ar fi implicaţi un preşedinte al Comisiei de oncologie, un inspector la DSP Mureş, care controlează farmacii, şi peste 10 reprezentanţi zonali ai firmelor de medicamente.

Unii dintre medicii implicaţi fac parte din comisiile de achiziţii de medicamente organizate la nivelul spitalelor şi ar fi pretins şi primit foloase sau furnizorii le ofereau avantaje.

Modalităţile de cointeresare constau în perfectarea unor contracte de sponsorizare pentru participarea la diverse congrese/simpozioane organizate în ţară sau în străinătate, care le permit medicilor acumularea de puncte necesare obţinerii gradelor profesionale, plata unor taxe de speaker, remunerarea pentru studii de specialitate, unele neefectuate în realitate, asigurarea cheltuielilor pentru vacanţe în străinătate sau acordarea de diverse bunuri de valoare, cu titlu de materiale promoţionale.

Potrivit surselor citate, s-ar fi optat pentru varianta medicamentelor mai scumpe în locul unor medicamente generice, echivalente, care au aceeaşi compoziţie chimică şi acelaşi efect terapeutic, însă ar fi fost mai ieftine. AGERPRES