Canicula pune sistemul energetic la încercare. Ce se întâmplă în această seară

Canicula pune sistemul energetic la încercare. Ce se întâmplă în această seară

Sursa foto: Dreamstime

Publicat de Hendrik Antonia la 21 august 2026, 14:51

Temperaturile foarte ridicate din această perioadă pun presiune pe sistemul energetic, însă consumul crescut de electricitate poate fi acoperit, potrivit secretarului de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Pentru vineri seară, estimările indică un vârf de consum de aproximativ 7.200 MW.

Un nou vârf de consum se apropie. Cristian Bușoi: Totul este sub control

Situația este influențată și de evoluția producției de energie eoliană, prognozată să crească în orele în care producția fotovoltaică începe să scadă. Potrivit lui Cristian Bușoi, acest lucru va contribui la diminuarea necesarului de energie importată.

„Va fi ziua cea mai călduroasă a săptămânii, după cum au anunțat prognozele meteorologice. Sigur că acest lucru generează și efecte asupra sistemului energetic. Din fericire, vorbim totuși de o zi în care producția eoliană este prognozată să aibă o creștere importantă”, a explicat secretarul de stat.

Producția eoliană este estimată să ajungă la aproximativ 1.100 MW, nivel care ar urma să sprijine sistemul energetic în special în intervalul de seară, când aportul centralelor fotovoltaice se diminuează. În aceste condiții, necesarul de energie din import ar urma să fie mai mic.

„Estimăm că maximul de import va fi la 1.500 MW”, a mai precizat Cristian Bușoi.

facturi energie, curent electric, energie
SURSA FOTO: Dreamstime – Energie electrică

Producția eoliană a depășit 2.100 MW

Evoluția producției din surse regenerabile a avut un rol important și joi seară. România a înregistrat atunci o producție eoliană ridicată, care a trecut în anumite momente de 2.100 MW și a contribuit la reducerea importurilor de electricitate.

„Am avut importuri și mai mici, pentru că am avut un record în energia eoliană. Au fost și producții de peste 2.100 MW, ceea ce arată că investiția în regenerabile și, într-un fel, energia eoliană poate fi de mare ajutor Sistemului Energetic Național”, a punctat Bușoi.

Pentru vineri seară, estimarea indică un consum maxim de aproximativ 7.200 MW. Valoarea reprezintă vârful de consum prognozat pentru această perioadă cu temperaturi ridicate.

Secretarul de stat apreciază că nivelul consumului ar putea fi mai mic decât în alte zile ale săptămânii, ținând cont și de faptul că este vineri seară. În marile centre urbane, consumul casnic are tendința de a scădea în acest interval.

„Prognoza este de 7.200 MW pentru această seară, ca vârf, și totul este sub control din producția internă și din importuri, care, încă o dată, vor fi semnificativ scăzute”, a spus Cristian Bușoi.

Ministerul Energiei transmite că, în acest moment, nu există motive pentru limitarea consumului în cazul marilor consumatori industriali. O asemenea măsură ar fi luată doar ca soluție de ultimă instanță, în situația în care reducerea voluntară a consumului și celelalte măsuri disponibile nu ar fi suficiente.

Informații articol
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.