Când va fi gata vaccinul pentru coronavirus! Mai e puțin. Donald Trump a dat marea veste
Pandemia de coronavirus face victime pe bandă rulantă de peste șase luni de zile pe întreg globul. Deși până în prezent nu s-a descoperit un vaccin, situația s-ar putea schimba în următoarele luni.
Anunțul cel mare vine din partea preşedintelui american, Donald Trump. Potrivit acestuia, este posibil ca SUA să dispună de un vaccin împotriva noului coronavirus înainte de alegerile prezidenţiale programate pe 3 noiembrie.
Declarațiile președintelui Statelor Unite survin după ce acesta a fost întrebat într-o emisiune radio moderată de Geraldo Rivera când ar putea fi gata un vaccin
Înainte de sfârşitul anului, poate mai devreme!”, a spus Trump.
Întrebat dacă vaccinul va putea fi gata înaintea alegerilor din 3 noiembrie ale acestui an, Donald Trump a răspuns optimist.
″Înainte de 3 noiembrie?”, data alegerilor prezidenţiale din SUA, a insistat moderatorul emisiunii.
“Cred că în anumite cazuri, da, este posibil înainte, dar în jurul acestei date”, a spus Donald Trump.
Au dublat investițiile
Statele Unite fac eforturi uriașe în găsirea unui vaccin, astfel că au dublat luna trecută investiţia destinată companiei farmaceutice Moderna pentru susţinerea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19, suplimentând cu 472 de milioane de dolari suma de 483 de milioane deja anunţată.
Totodată, guvernul Statelor Unite a anunţat că va plăti miliarde de dolari pentru achiziţia cu prioritate a sute de milioane de doze de vaccin de la această companie şi de la altele din sectorul farmaceutic ajunse într-o fază avansată a testelor clinice, precum Johnson & Johnson, Biontech-Pfizer, Sanofi sau GlaxoSmithKline.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





