Nuanta peiorativa pe care cuvantul “burghez” il are in special in lumea noua este legata de suferintele care au insotit acumularea primitiva a capitalului. Aceasta etapa era, in linii mari, parcursa de Romania la mijlocul secolului al XX-lea, cand a fost aruncata in experimentul comunist, impotriva vointei poporului roman. Distrugerea institutiilor economiei de piata care a urmat, a structurilor de productie, a pozitiei Romaniei in diviziunea europeana a muncii si chiar in etica muncii ar presupune azi reluarea acumularii primitive a capitalului, proces care se desfasoara in decurs de secole, cu vicisitudinile sociale ce il insotesc.
In aceasta situatie, de retrogradare a Romaniei in lumea a treia, a parut normal sa se apeleze la cluburile de finantare internationala gen Banca Mondiala, Fondul Monetar International, bancile europene de dezvoltare si investitii. Ne asteptam la un tratament cel putin egal cu cel aplicat Poloniei, Ungariei sau Rusiei, care au beneficiat in ultimul deceniu de stergeri ale datoriei externe de zeci de miliarde de dolari.
Si bombele
psihologice ucid
Nu s-a intamplat asa, iar Romania si-a platit la timp, integral, toate datoriile externe, cu sacrificiile corespunzatoare. Creditele pe care o tara ca Romania le poate obtine pentru echilibrarea balantei de plati sunt de doua feluri: cele primite de la institutii financiare internationale care prin nivelul dobanzii si termenele de rambursare ajuta dezvoltarea economica, si cele luate de pe piata privata de capital, care genereaza un cerc vicios al subdezvoltarii.
Guvernul Romaniei a fost consternat in momentul in care FMI, care avea un acord de imprumut cu tara noastra, a solicitat ca Romania sa se imprumute pe piata privata de capital cu 200 milioane USD, demers secondat de agentia americana de rating Standard&Poor, care clameaza de un an si jumatate intrarea tarii noastre in incetare de plati.
Nu poate fi insa omis efectul de bomba psihologica al declaratiilor “partenerilor americani” asupra investitiilor straine directe sau de portofoliu in Romania, ca si asupra negocierilor financiare private. Ce-i drept, absenta de pe piata privata de capital ca debitor este interpretata in cercurile bancare internationale aproape ca o “rascoala” impotriva “sistemului”.
Exista totusi si un risc al dezvoltarii bazat pe imprumuturi externe, in special de pe piata privata de capital. Efectul imprumuturilor externe pentru dezvoltare a fost comparat de un economist american cu efectul drogurilor: creeaza obisnuinta. In sensul ca, de cele mai multe ori, restituirea lor se face prin noi imprumuturi. De asemenea, acordurile de imprumut sunt insotite de conditionari care isi propun remodelarea sistemelor de valori si de institutii care sa slujeasca interesele creditorilor. Intre acestea poate fi mentionata angajarea intr-o cursa deznadajduita a exporturilor de orice fel prin care sa se poata achita ratele datoriilor si dobanzile. Si nu in ultimul rand, utilizarea imprumuturilor externe fiind necontrolabila prin buget, genereaza prin netransparenta coruptie si risipa. La nivel de individ se urmareste promovarea unui model de consum bazat pe importuri. Fenomenul este amplificat de faptul ca dezvoltarea productiei de export se face in mare masura prin abandonarea productiei traditionale pentru piata interna, la preturi accesibile marii majoritati a populatiei.
Modelul dupa care au evoluat in perioada postbelica Japonia, Coreea de Sud, Taiwan si alti tigri asiatici, cu un ritm de crestere uluitor, a fost realizarea unei economii rurale infloritoare, dezvoltarea micii industrii rurale, care are drept beneficiari marea masa a populatiei agricole pentru marfuri simple, produse local. Aceasta a fost apoi baza marii industrii – miile de subfurnizori care contribuie la asamblarea produselor marilor firme japoneze.
Invers, dislocarea productiei de bunuri pentru piata interna conduce la lipsirea celor saraci de mijloacele strict necesare de trai (o ancheta televizata arata ca marea majoritate a trecatorilor intervievati pe strada, in Bucuresti, nu si-au mai putut permite sa cumpere o pereche de pantofi in ultimii doi ani). Dar cel mai mare pericol l-ar reprezenta dislocarea populatiei rurale, impinsa de saracie spre marile orase. Este pasul de trecere de la lumea a III-a la lumea a IV-a, cu peisaj de bazar oriental, in care furnicarul uman are ca singura lege “totul se vinde si se cumpara”.
Intelepciunea
Orientului
Aici, la raspantia civilizatiilor, modelul de dezvoltare din Extremul Orient nu poate fi complet ignorat.
Viabilitatea acestui model este elocvent demonstrata de faptul ca mica industrie privata care detine 20% din avutia nationala alimenteaza bugetul cu 60% din venituri. Cu toate acestea, singura lege promulgata in ultimii zece ani privind stimularea IMM, nr. 133/1999, a fost in mod neconstitutional suspendata de la aplicare, prin ordonante de urgenta. Fostele platforme industriale, transformate in depozite ale importatorilor, angrouri si centre de afaceri sunt pline de stive de utilaje pregatite pentru a fi date la fier vechi.
Prin aplicarea legii, utilajele, aceste elemente de mobilier, ar putea fi vandute (fie si pe credit) sau concesionate intreprinderilor mici si foarte mici. Iata de ce incetarea suspendarii Legii nr. 133/1999 este de cea mai mare urgenta, ca si satisfacerea celorlalte cerinte, de altfel modeste, ale Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii (scutirea de impozit pe profitul reinvestit, o banca speciala pentru IMM acces la comenzile de stat etc.). In 1999, jumatate din investitiile sectorului privat, reprezentat in majoritate covarsitoare de IMM-uri, a fost destinata constructiilor, in timp ce intreprinderile de stat fara debusee au hectare de hale care stau goale ca niste catedrale in desert.