Parlamentarul a precizat că, în opinia sa, Parchetul General nu ar mai trebui să se limiteze doar la faza de analiză, ci să adopte măsuri concrete în privința unor afirmații pe care le consideră extrem de grave.
Alexandru Muraru vorbește despre asemănările cu zicerile lui Zelea Codreanu
Muraru a făcut referire la un episod recent în care Călin Georgescu, invitat într-o emisiune la Realitatea TV, ar fi citat din Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare. Potrivit acestuia, un astfel de gest nu poate fi tratat cu indiferență într-un stat de drept. De asemenea, liderul liberal a susținut că justiția trebuie să acționeze cu promptitudine, mai ales după ce, în ultimele luni, spațiul public a fost invadat de mesaje instigatoare, care au alimentat ura și tensiunile sociale.
”Încadrarea judiciară pentru Călin Georgescu trebuie să treacă la următorul nivel. Parchetul General anunţă astăzi că analizează această posibilitate, după ce Georgescu a citat din Zelea Codreanu la Realitatea TV, vineri seară. Eu cred totuşi că este timpul să depăşim starea de permanentă analiză iar justiţia să acţioneze cu celeritate, după ce timp de şase luni, o avalanşă de ură a fost provocată artificial în societatea românească. Asta dacă vrea să îşi recapete credibilitatea”, a afirmat, miercuri, într-o postare pe Facebook, Alexandru Muraru.
Acuzații grave la adresa lui George Simion
În aceeași declarație, Alexandru Muraru a adus în discuție și comportamentul liderului AUR, George Simion. El a afirmat că instituțiile statului ar trebui să se autosesizeze în legătură cu ceea ce a numit „declarații de instigare la război civil și amenințări voalate” adresate celor care nu l-au votat. Muraru a subliniat că astfel de atitudini nu ar trebui tolerate și că autoritățile judiciare trebuie să trateze cu seriozitate asemenea manifestări periculoase.
Deputatul a mai menționat că în prezent Călin Georgescu se află sub control judiciar de 45 de zile, însă acesta ar fi fost încălcat în timpul campaniei electorale. Muraru a subliniat că acuzațiile formulate pe numele lui Georgescu sunt unele dintre cele mai grave din ultimele decenii în România și a cerut ca ele să fie tratate cu maximă responsabilitate.
În încheiere, liderul PNL Iași a făcut apel la procurorul general să lase deoparte eventualele presiuni sau influențe politice și să acționeze exclusiv în baza legii, pentru a asigura protejarea democrației și a valorilor statului de drept.
”Pe numele lui Călin Georgescu sunt formulate acuzaţii extrem de grave, unele fără precedent în România, iar de 45 de zile avem un control judiciar pe numele lui, care evident a fost încălcat în această campanie electorală. Mai mult, dacă instituţia autosesizării mai funcţionează, declaraţiile de instigare ale lui George Simion la război civil şi ameninţările nevoalate la adresa tuturor celor care nu l-au votat trebuie să intre urgent în atenţia organelor de anchetă penală”, a susţinut Muraru.
Despre Zelea Codreanu
La vârsta de 16 ani, Corneliu a luptat voluntar în Primul Război Mondial.
În 1920 a participat la acțiunile de înăbușire a revoltei comuniste de la Atelierele CFR Nicolina, iar pe când era student la Facultatea din Iași, a devenit președintele Societății studenților la Drept, cu ajutorul căreia în 1922 a fondat „Asociația Studenților Creștini”.
În semn de protest față de decizia rectoratului Universității de a începe anul școlar fără tradiționala slujbă religioasă, Codreanu s-a baricadat în interiorul instituției. Din cauza acestui gest a fost exmatriculat.
După ce a fost exmatriculat a plecat în Germania, unde a studiat timp de câteva luni la Berlin și la Jena.
Întors în România, în 1924, Corneliu a fost judecat pentru că l-a împușcat pe prefectul Poliției Iași, Constantin Manciu, care îl agresase inițial. În final, judecătorii l-au achitat pe motiv că acționase în legitimă apărare.
În 1927, Codreanu, împreună cu Ion Moța, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneață și Radu Mironovici a fondat mișcarea paramilitară „Legiunea Arhanghelul Mihail”.
În anii care au urmat au avut loc o serie de manifestații ample împotriva „corupției parlamentare, a evreilor și a comunismului”.
Cucerit de manifestațiile pe care le folosea propaganda nazistă în Germania, pentru a atrage poporul de partea sa, Codreanu a a vizitat satele îmbrăcat în costum național și călare pe un cal alb.
În 1931, Codreanu a fost ales în parlament în funcția de deputat în județul Neamț după ce, potrivit documentelor de la acea vreme, a fost votat de către 1.300 de oameni.