Sebastian Burduja a subliniat că Partidul Național Liberal a fost întotdeauna un partener loial al statului și că interesul țării a prevalat în fața oricărei negocieri politice.
Întrebat dacă PNL ar accepta ca viitorul prim-ministru să fie desemnat din partea PSD, ministrul a afirmat că decizia va fi luată în urma negocierilor din coaliție.
Sebastian Burduja: Există doar interesul cetățenilor
El a menționat, însă, că PNL nu a impus niciodată condiții care să blocheze guvernarea sau dezvoltarea țării, demonstrând constant că are în vedere doar interesul cetățenilor.
Sebastian Burduja a declarat că obiectivul principal al PNL este de a asigura României o guvernare stabilă, care să se bazeze pe o coaliție solidă și să își asume reforme în două direcții majore: reforma statului și reforma clasei politice. Aceste reforme, a explicat el, sunt necesare pentru a recâștiga încrederea populației în democrație și în instituțiile statului, dar și pentru a consolida actul de guvernare într-un context fiscal dificil.
„PNL a fost, este și va fi mereu un partener corect cu țara și obiectivul nostru, în perioada aceasta, e să asigurăm României o guvernare cu o majoritate cât mai extinsă, care să-și asume la rândul ei un set de reforme- reforma statului, dar și reforma lumii politice, care să îndeplinească cel puțin două obiective majore. Primul – să recâștige încrederea românilor în democrația românească, în instituțiile publice. Doi – să recredibilizeze acest act de guvernare, asigurând stabilitate în contextul unei situații fiscal-bugetare deosebit de complicată”, a declarat Sebastian Burduja.
Ilie Bolojan, propunerea PNL pentru o guvernare credibilă
În cadrul aceleiași intervenții, Burduja a sugerat că Ilie Bolojan ar fi o alegere potrivită pentru funcția de prim-ministru. Acesta a invocat rezultatele obținute de Bolojan în administrație, conduita sa profesională și încrederea de care se bucură în rândul cetățenilor. În opinia ministrului, Bolojan ar putea conduce reformele necesare atât pentru echilibrul fiscal și macroeconomic, cât și pentru recâștigarea încrederii cetățenilor în liderii politici.