Tensiunile SUA–China reaprind temerile investitorilor. „Pot deraia trenul ascensiunii piețelor bursiere?”

Cea mai amplă scădere a bursei americane din ultimele luni a readus în prim-plan temerile privind efectele tensiunilor comerciale dintre SUA și China.

„Scăderea de vineri a bursei americane, cea mai mare de după episodul din aprilie, a forțat investitorii să se întrebe: pot tensiunile dintre SUA și China să deraieze trenul ascensiunii piețelor bursiere?”, comentează Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.

Potrivit analizei sale, indicele S&P500 are un plus de 13,2% în 2025, însă, „calculat din minime, saltul este un mult mai spectaculos 33,2%”. Totuși, „o scânteie a reaprins îngrijorările despre tema principală care a condus, în aprilie, la o corecție adâncă, oprită prin instituirea unui ‘armistițiu’ comercial încheiat cu China.”

Tensiunile comerciale revin în prim-plan

Calmul care a permis avansul indicilor americani este din nou pus la încercare. Escaladarea tensiunilor a venit după anunțul președintelui SUA privind „taxe vamale suplimentare de 100% pentru importurile din China și renunțarea la întrevederea la nivel înalt cu președintele chinez Xi.”

Administrația americană reacționează astfel la restricțiile impuse de Beijing asupra exporturilor de produse ce conțin minerale critice. Deși, ulterior, Washingtonul a transmis un mesaj mai conciliant, lăsând „poarta deschisă atât pentru negocieri de reducere a taxelor vamale cât și pentru o reluare a discuțiilor”, volatilitatea pieței s-a amplificat la începutul acestei săptămâni.

Comerțul global, sub presiunea sancțiunilor

Un nou val de sancțiuni complică tabloul global. „Sancțiuni impuse diviziei americane a Hanwha Ocean din Coreea de Sud au fost întâmpinate cu surpriză și nemulțumire în SUA”, notează Cazacu. În paralel, China a introdus taxe de 400 de yuani (circa 56 dolari) pe tonă pentru vasele cu legătură cu SUA — o replică la măsurile similare ale americanilor.

Secretarul Trezoreriei SUA a reacționat dur, declarând că acțiunile Chinei sunt „un semn că economia lor e slabă, și vor să ia restul lumii cu ei.”

Potrivit unui studiu Goldman Sachs, „americanii vor plăti mai mult de jumătate din costul taxelor vamale, în timp ce o cincime (22%) cade în sarcina companiilor din SUA.”

Există totuși și o rază de optimism: un raport al Organizației Mondiale a Comerțului (WTO) arată că harta comerțului internațional este în „redesenare”, iar prognoza de creștere a schimburilor de bunuri a fost revizuită pozitiv, de la 0,9% la 2,4%.

Îngrijorări legate de piața muncii și creditare

Investitorii se confruntă și cu alte temeri: „piața muncii este în deteriorare”, iar pierderile din zona creditării private ar putea fi mult peste nivelul raportat. Potrivit lui Cazacu, „mai multe companii finanțate de capital privat, în sectorul financiar ‘din umbră’, nereglementat, ar putea suferi pierderi critice sau prăbușiri, precum furnizorul de piese auto First Brands sau creditorul sub-prime Tricolor.”

Deși rezultatele financiare ale JPMorgan și Goldman Sachs au depășit așteptările, acțiunile acestora au scăzut, semnal al prudenței investitorilor. În plus, concentrarea creșterii bursiere în jurul sectorului tehnologic ridică noi semne de întrebare.

Aurul atinge recorduri, investitorii caută refugiu

„Aurul a atins aproape zilnic noi vârfuri record, semnalând o triplă preocupare pentru dolar, inflație și relațiile internaționale”, notează analiza XTB.

În acest context tensionat, președintele Trump a avertizat că, dacă importurile de soia din SUA nu vor fi reluate, ar putea opri achizițiile de ulei de gătit și alte produse din China.

Cazacu: Piețele păstrează gândirea de tip „buy the dip”

În pofida riscurilor, apetitul pentru risc rămâne ridicat. „Conduse de apetitul încă ridicat pentru risc, inerția trendului, așteptările pentru dobânzi mai reduse și de euforia din zona de AI, piețele par să păstreze pe termen scurt gândirea de tip ‘achiziție după corecție’ (buy the dip). Totuși, acumularea de argumente pentru prudență și, în special, riscul unei runde noi de taxare a comerțului dintre China și SUA par setate pentru a aduce mai multă volatilitate, în special în debutul lunii noiembrie”, mai adaugă Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.