Persoanele din cercul lui George Simion
Jurnaliștii de la Snoop au publicat o nouă investigație care dezvăluie informații despre persoanele din cercul apropiat al liderului AUR, George Simion, precum și despre relația sa reală cu fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu.
Într-o discuție cu reporterii Snoop, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Simion îl descrie ca fiind un „om puternic”, „extrem de muncitor”, „fascinat de personalități, domnitori și Zelea Codreanu”, dar și „viclean și mincinos”.
Conform unui apropiat al liderului AUR, „există naționalistul Simion – dar nu vorbim de iubire de țară, ci de naționalism din fascinație. Și din dorință de putere (…)”. Acesta consideră că, în cazul în care Simion va ajunge președinte, partidul va rămâne sub conducerea sa, dar prin intermediul altor persoane, notează Snoop.
Adevărata relație a lui George Simion cu Călin Georgescu
Deși Simion a organizat proteste pentru a-l susține pe Georgescu, liderul AUR nu a apărut alături de fostul candidat în campania electorală pentru alegerile din 4 mai.
Totuși, cei doi au fost surprinși în mai multe fotografii apărute de Paști, împreună cu soțiile lor, la slujba de Înviere de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cârțișoara, județul Sibiu.
„Simion s-a debarasat deja de Georgescu”, a afirmat apropiatul liderului AUR.
Dacă va deveni președinte, explică un apropiat al liderului AUR, Simion va naviga între două lumi, însă de această dată într-un mod concret.
„Va fi între lumea propagandistică, în care va arăta electoratului său că încearcă să îl pună pe Georgescu președinte, și cea reală, în care-l va termina pe Georgescu, ca să-și preia el, Simion, mandatul de șef al statului. În realitate, pe Simion îl interesează de Georgescu așa cum îl interesează dacă acum plouă la Viena”, a adăugat acesta.
Snoop amintește de alegerile legislative din 2020, când AUR a câștigat mai multe locuri în Parlament, iar în acest context a fost propus Georgescu pentru funcția de premier, deși acesta nu candida pe listele AUR.
În 2021, Georgescu i-a transmis lui Simion că își dorea să devină președintele partidului și l-a surprins complet atunci când i-a spus că intenționează să devină președintele României, susțin surse politice pentru Snoop.
Liderul AUR nu l-a eliminat pe Georgescu din peisaj, ci l-a menținut aproape, cultivându-l în mediile naționaliste.
Tot în același an, AUR a organizat o petrecere în Maramureș, prin care Simion dorea să întărească relația cu Georgescu.
„Mă bucur să vă cunosc și îmi permit să-mi asum această dorință să fiți alături de noi, mi-aș dori din tot sufletul să fiți cu noi pe 24 ianuarie și poate chiar să acceptați propunerea noastră să fiți președintele nostru de onoare pentru că reprezentați România peste hotare și în sufletele noastre.
Ar fi o onoare să ne fiți președinte de onoare”, este invitația lansată de Gianina Șerban, o apropiată a liderului AUR lui Călin Georgescu.
Pagina de Facebook „Premierul Nostru”
Ulterior, AUR a deschis pagina de Facebook „Premierul Nostru”, oficial controlată de Georgescu, dar, în realitate, administrată de Marius Lulea, actualul prim-vicepreședinte AUR, scrie Adevărul.
Pe 24 ianuarie 2022, pe acest cont de Facebook a fost anunțat că Georgescu va deveni președinte de onoare al AUR. Pagina administrată de Marius Lulea a fost închisă ulterior chiar de liderii AUR, pentru a nu-i mai face publicitate lui Călin Georgescu.
Tot în 2022, cu ocazia sărbătorii Unirii la Iași, pe 24 ianuarie, Gianina Șerban a propus din nou ca Georgescu să devină președinte de onoare al AUR. Această propunere a fost abandonată din cauza tensiunilor apărute între George Simion și Claudiu Târziu, copreședinți AUR în primăvara anului 2022.
În februarie 2022, Târziu declara pentru Europa Liberă că Georgescu nu îndeplinește „niciun criteriu” pentru a deveni președinte de onoare al AUR.
Când s-ar fi distanțat George Simion de Călin Georgescu
În 2022, B1 TV a raportat că Georgescu era cercetat penal într-un dosar pentru declarațiile făcute despre mareșalul Antonescu și liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu. Totuși, Parchetul General a clasat ulterior dosarul.
În acea perioadă, Simion s-a distanțat de Georgescu, având ca scop să-l oblige pe Târziu să accepte un singur președinte al partidului, întrucât Georgescu nu mai putea fi președinte de onoare.
În 2023, Georgescu a încercat, fără succes, să devină președintele Partidului Ecologist Român. De asemenea, a fost președinte al Partidului Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor pentru o perioadă scurtă, între martie și august 2023.
George Simion a dezvăluit că a avut mai multe întâlniri cu Călin Georgescu în 2023, chiar dacă relația lor publică nu mai era una foarte apropiată.
La sfârșitul anului 2023, surse din AUR afirmau că liderii partidului s-au întâlnit la București cu Alexander Nix, fostul consultant asociat cu Cambridge Analytica. Nix a confirmat și apoi a negat implicarea sa în campania pentru Brexit, ceea ce a contribuit la amplificarea legendelor despre el.
George Simion și Alexander Nix au purtat discuții privind o posibilă colaborare, însă negocierile nu s-au concretizat într-un contract. Nix ar fi inițiat negocieri și cu alte partide politice, inclusiv PNL și PSD, însă nici în aceste cazuri nu s-a ajuns la un acord formal.