Calendar Ortodox 17 mai 2021. Cei mai mari sfinți ocrotitori ai familiei

Calendar Ortodox 17 mai 2021. Cei mai mari sfinți ocrotitori ai familiei
Publicat de Leonard Bădilă la 17 mai 2021, 07:30

Calendar Ortodox 17 mai 2021. În această zi, creștin ortodocșii de pretutindeni îi prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andronic și soția sa, Iunia. Sfântul Apostol și Sfânta Iunia sunt ocrotitori ai familiilor creștine și se numără printre cei 70 de apostoli.

Calendar Ortodox 17 mai 2021. Cei mai mari sfinți ocrotitori ai familiei

Cei doi sfinți reprezintă modele de urmat pentru familiile creștine iar Sfântul Ioan Gură de Aur îi numește cei mai vestiți dintre apostoli pentru faptele lor.

Astfel, Sfântul Apostol Andronic și soția sa, Iunia, s-au dovedit a fi vindecători prin Sfântul Duh și luptători împotriva păgânilor.

Calendar Ortodox 17 mai 2021. Cei mai mari sfinți ocrotitori ai familiei

Sfântul Andronic a fost rudă cu Sfântul Apostol Pavel și a propovăduit cuvântul Mântuitorului, luptând împotriva închinării la idoli. Totodată, Sfântul s-a dedicat călătoriilor cu scop de predică, împreună cu soția lui, după ce a fost hirotonit episcop al Panoniei, fără a deține un loc special pentru tronul episcopal.

Conform Calendarului Ortodox, Sfântul Andronic este pomenit de Biserică atât în ziua de 17 mai, cât și în zilele de 30 iulie și 4 ianuarie, când sunt cinstiți toți cei 70 de apostoli.

Calendar Ortodox 17 mai 2021. Cei mai mari sfinți ocrotitori ai familiei

Potrivit cărților sfinte, Sfânta Iunia „viețuia numai pentru Hristos” și era „mult-minunată, moartă pentru lume”. De-a lungul timpului, aceștia au inspirat credința creștină printre păgâni, au ridicat biserici și au vindecat mulți oameni cu boli grave.

După ce au trecut la cele veșnice, moaștele acestora au fost găsite în apropiere de Constantinopol, lângă poarta Evghenia, alături de cele ale altor sfinți mucenici. În locul respectiv a fost ridicată o biserică pentru a marca viața Sfinților Apostoli.

Calendar Ortodox 17 mai 2021. Cei mai mari sfinți ocrotitori ai familiei

Sfântul Apostol Andronic și Sfânta Iunia au fost numiți de către Sfântul Apostol Pavel „soți în robie, vestiți între apostoli, care şi mai înainte de mine au fost în Hristos”. Mai mult, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea cu înțelepciune că „mare e înțelepciunea acestei femei, spre a fi socotită vrednică a fi chemată una dintre apostoli!”.

Sursă foto: Doxologia

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.