Calculatorare capabile să spargă toate codurile criptografice inventate până în prezent sau capabile să caute şi să găsească instantaneu elemente din baze de date atât de vaste încât n-ar încăpea pe toate serverele de pe internet, ar putea fi gata în următorii trei ani. Oamenii de ştiinţă din Australia au făcut un pas important spre producţia aşa-numitelor calculatoare cuantice. Aceştia au reuşit să creeze primul qubit bazat pe un singur atom într-un cristal de siliciu. Calcul cuantic va fi disponibil în următorii doi ani, iar transportarea informaţiilor cuantice prin cip-uri în 3-4 ani.
Un calculator cuantic este un calculator a cărui funcţionare se bazează pe fenomene cuantice pentru a efectua operaţiile de calcul. Nu funcţionează pe tranzistori, precum calculatoarele folosite în mod curent acum.  În loc să utilizeze biţi, un calculator cuantic foloseşte qubiţi. În vreme ce biţii pot fi 1 si 0, un qubit poate fi 1, 0, sau oricare superpoziţie cuantică a acestora, care automat permite efectuare unui număr mult mai mare de operaţii într-un timp mult mai scurt.
Problema savanţilor legată de qubiţi este că aceştia au o durată de viaţă de doar câteva miliardimi de secundă. Cei de la IBM au reuşit să dezvolte qubiţi „tridimensionali” superconductori, ce îşi pot menţine starea cuantică până la 100 de microsecunde (reprezentând o îmbunătăţire de 200-400% faţă de tentativele mai vechi).
<iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/sICXOwOwS4E" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>